joi, 11 august 2016

Monștrii unei rațiuni în comă


Sinistră ploaie îmi apasă
rațiunea;
stropii ei, monștrii din
gândirea mea, cântă
voioși
odă triumfului.
De sub noroi, privesc
cum demonii dansează peste
trupul meu distorsionat;
mă zbat dar mă afund mai mult
în interiorul pământului
către întunericul ce-mi învăluie privirea
tristă, plânsă, dar rigidă.
Timpul a rămas în același loc
unde soarele și-a vărsat
pentru ultima dată
o rază palidă peste
chipul meu.

Monștri veseli, acrobați în întuneric,
își urmează ritualul;
mă îngroapă în propria-mi rațiune
unde timpul stă în loc și eu
eu îmi pierd
orice urmă de speranță,
unde totul este negru, un
abis de negru.
Sute de demoni îmi aruncă
crini uscați peste trup
în noroi.
Ciocnesc în cinstea victoriei
și stropi de vin curg pe
fața mea topită de lacrimi.

miercuri, 4 noiembrie 2015

România

Dat fiind faptul că toată lumea are o opinie, și nimeni nu oprește pe nimeni din a și-o exprima, fie ea justă sau sub limita stupidității, am să scriu și eu câteva din gândurile mele, bineînțeles, acceptând că și părerea mea în ochii altora poate fi stupidă sau justă.

Ce este România asta? Ce este cu România asta? Ce se întâmplă în România la ora actuală?
Părerea mea este că România, țara tuturor posibilităților (vorbă spusă de alții, nu de mine), colcăie de oameni cu sinapsele înfundate de televizor și internet (în special o rețea de socializare ultra populară). Nu pot să cred că lumea înghite tot, că orice idee negândită apare negru pe alb în ochii tuturor, că orice idee negândită dă curs la un șir de evenimente poate exagerate. Români - nu mai credeți tot ce spun necitiții și necultivații, tot ce spun oamenii proști care dau 30 de lei la un provider de net pentru acces nelimitat pe rețelele de socializare.

România vrea Revoluție. Dar românii nici nu știu pentru ce. Ieșiți 25.000 de oameni (cică mulți, din 19-20 de milioane), și vreți fiecare câte ceva. Ați ieșit pentru binele țării, dar tot la binele vostru personal vă stă mintea. Nu judec 25.000 de oameni, pentru că sunt sigură că mulți erau oameni cu mintea limpede și care vor cu adevărat ceva concret, o schimbare la nivel național. Nici măcar nu judec, e o opinie.

Toată lumea vrea o schimbare, dar prea puțini sunt dispuși să se schimbe întâi. Voi români ce nu știți ce vreți, credeți că dacă nu vă duceați voi cu pliculețul de bănuți, cu cafeaua, ciocolata, ouăle sau gâsca, mai exista acuma corupție? Într-adevăr, România are nevoie de niște schimbări, dar ele trebuie să pornească de la noi, oamenii de rând. Nu de la sistem. Sistemul e bolnav din cauza oamenilor de rând. Fiți voi, compatrioții mei, sinceri cu voi înșivă, apoi ridicați mâinile pline cu pietre și aruncați. Nu stați acasă pe scăunel și citiți tot felul de prostii pe rețelele de socializare, apoi mergeți la protest; ieșiți, faceți voi lucrurile corect și apoi acuzați în stânga și în dreapta.

Sunt de acord cu faptul că România are nevoie de schimbări, doar că nu de cele pe care le cereți voi în primul rând.

vineri, 22 august 2014

în afara gândului

nopți de vară pierdute
sub nucul păzitor
veșnic sfătuitor
al gândului meu,

imi perforează existența
în locuri neatinse
la limita gândirii
ce-mi sângerează-n mintea-mi.

vidul de după contur
se subțiază dominat de gânduri,
inundat de vise infinite
în infinit de vid

nu crede,
doar rânduri albe pe foi negre
că-n vid nici nu există
alb sau negru.

aprinde flăcări mari în beznă
și arde vidul minții
și ia cenușa și înghite-o
în gândirea-ți limitată
cu margini fine
de pânză de păianjen.

umple vidul cu păianjeni colorați
cu cenușa pânzei lor,
și arde-l iar
și-nghite-l în gândire.

împinge-ți existența
afara gândului ce îți mănâncă
vidul

lasă gândul să se-nfrupte
din existența ta.
și nu-ncerca să îi dai sens
și nu te-mpotrivi.
trăiește!

miercuri, 7 mai 2014

noapte..

cum formolul din cadavru
se-mbimbă în țesut,
curge-n mine
și-mi cuprinde
orice urmă de celulă-
liniștea-,
singurătatea-,
nebunia-
nopții ce își ancorează
dulce întuneric
peste-al meu oraș senil.
și devin
de bună voie
o nebună ce-și aprinde
liniștită-
o țigară,
ce îi ține companie
în singurătatea nopții.





marți, 22 aprilie 2014

depravare

mâini murdare
ating
roşul viu al sângelui muribundei.
guri nesătule
şoptesc vorbe din altă lume.
şi toţi dansează lângă morţii
fără flori de crin pe pleoape,
ce înghit ţărâna aspră
fără viermi.

unde sunt?

pleacă capu-n faţa mea
îngerul durerii,
indignat de nepăsarea,
depravarea,
ce-a cuprins 
o lume-ntreagă.
tăcere. şi s-a stins şi el.

nu cer, nu vreau să înţeleg.

şi toţi dansează
lângă altar;
unde pruncii nenăscuţi
sunt scoşi şi îngiţiţi
de foamea zeului  ce-ntinde aripi
peste pământul
călcat de toţi.

şi te-am zărit pe tine,
un nimic ce cântă despre
teama de înstrăinare,
resemnat;
la dreapta zeului
ce ţi-a promis
că-ţi udă-n fiecare zi
ţărâna sub picioare.

mă trage abisul;
mă sting.
negru.

duminică, 16 martie 2014

când am să

 cand am să mor (doar două strofe scriu din ea)

[ ... ]

când am să mor,
să îmi ciopleşti pe trup
tot ce crezi tu despre mine.
să-mi scrii adânc cât mă urăşti;
să rupi din mine tot
ce crezi că-ţi aparţine.

când am să mor,
să nu plângi peste mine.
deschide-mi ochii doar
şi toarnă ceară peste ei,
să-i am mereu deschişi.

[ ... ]

joi, 6 martie 2014

19 de lucruri despre mine

1. nu pot fi niciodată obiectivă.
2. de multe ori mă gândesc dacă nu cumva locul meu nu e aici.
3. nu sunt sociabilă, decât în anumite momente, foarte, foarte rare.
4. îmi tratez prietenii în mod egal.
5. nu am încredere în aproape nimeni.
6. sunt 80% sigură că am avut o viaţă anterioară în care am avut un câine pe nume Tina.
7. mă feresc pe cât posibil de oameni - am prieteni puţini, dar buni.
8. am doi fraţi (Mihnea -13 ani, David - aproape 2 luni)
9. sunt norocoasă de fel.
10. cartea mea preferată este ”Mândrie şi prejudecată” - Jane Austen.
11. filmul meu preferat este ”Der Name Der Rose”.
12. mi-e frică de spaţii necunoscute.
13. mi-e frică de înfăţişarea lifturilor (nu de mers cu ele, doar de cum arată).
14. nu suport niciun obiect pe gâtul meu. mă sufocă, indiferent de dimensiuni.
15. am complexe.
16. îmi plac câinii.
17. vreau să am o maşină blindată. asta: http://www.top50whips.com/wp-content/uploads/2013/09/conquest-knight-xv-black-profile.jpg
18. tot ce este ”normal” mă plictiseşte.
19. nu mă interesează părerea altora despre mine.

miercuri, 5 martie 2014

jurnal 05 mar 2014

mda. la facultate. pentru mine, la facultate este un fel de "la şcoală", în special acum, că am ore de la 8 la 14 (asta marţi, miercuri şi vineri). un fel de "la şcoală" unde ai voie să stai pe calculator, pe internet, unde poţi să-ţi iei pauză când vrei, fără să întrebi de profesori. totuşi, altfel e senzaţia. acum nu mai trebuie să stau atentă la ce zice profa de bio, nu trebuie să mai scriu în caiet ce scrie profa de mate la tablă, pentru că nimeni nu ţine cont de asta. recunosc, nu reuşesc să stau atentă la tot ce mi se povesteşte de către profii de curs, dar sper că de undeva, pe undeva, mintea mea ascultă în background şi îmi stochează informaţiile. de egzemplu acum, pe lângă faptul că noaptea ce a trecut nu am prea dormit-o, nu fac nimic la facultate. stăm toţi degeaba şi pierdem timpul, în aşteptarea laboratorului următor. such facultate. much boring. wow!
şi aş vrea totuşi să nu plec acasă. parcă plictiseala de aici e mai faină decât plictiseala de acasă. :)

duminică, 2 martie 2014

împliniri

cum stai captiv între gândaci, tu, corp străin.
şi nu-ţi mai simte pielea muşcăturile
insectelor ce se hrănesc din tine.

încerci să tragi în tine, în balta de absenţă,
mila unui înger plimbăreţ
ce  te-a zărit zbătându-te-n prostie.
nu reuşeşti. râde de tine.

aminteşte-ţi tu cum îi şopteai
unei inimi dezgolite, totul despre primăvară.
aminteşte-ţi tu apoi cum încercai
s-o tragi într-un abis de gheaţă,
sadic aruncând în ea cu
spini uscaţi. de salcâm.

priveşte-n sus cum se destramă norii
şi curg pe faţa ta plesnindu-te fără milă.
singur, în balta de noroi ce te soarbe lent,
hrană pentru gândaci flămânzi ce trag din tine,
asta ţi-a fost ultima dorinţă.
lasă îngerul să zboare,
nu-l păta cu prostia ta.

vineri, 28 februarie 2014

jurnal 28 feb 2014

azi scriu manifestându-mi dispreţul faţă de lume.
am frunzărit un vechi blog de-al meu, şi mi-am dat seama că un om poate ajunge la un moment dat să însumeze toate calităţile negative eGZistente. un om poate ajunge să fie o javră a societăţii, captiv între cei patru pereţi ai familiei, fără pic de demnitate, mincinos, auto-supra-apreciat, şi.....ok, asta a fost aşa, mai personal.
ideea e că omul este plin de jeg (metaforă). oriunde ies, şi privesc, nu pot să nu disting tot felul de specimene care mă dezgustăă. de eGZemplu copchiliţe care-şi iau tot dulapul pe ele când ies din casă.

oricum, asta e aşa. doar la suprafaţă. ce mă dezgustă pe mine maxim este caracterul majorităţii persoanelor. de asta nici nu mă mai dau în vânt în a cunoaşte persoane noi. de asta nu mai sunt sociabilă. vă urăsc pe toţi, de înainte de a vă cunoaşte! sper că şi voi mă urâţi pe mine, să fie bilateral.

miercuri, 12 februarie 2014

revenge


Aşa.

lisp help



cum ştergi un atom de pe toate nivelurile unei liste folosind funcţiile map:

(defun sterge (l at)
    (cond
        ((and(atom l)(equal l at)) nil)
        ((and (atom l)(not(equal l at))) (list l))
        (t (list (mapcan #' (lambda (l) (sterge l at) ) l)))
    )
)

alt om

 capitolele cărţii pe care urmează să o scriu: ”Alt om”:


I. produsul unei familii disfuncţionale.

II. integrarea în societate a unui monstru.

III. şapte păcate.

IV. nebunie în limite normale.

V. unde este scopul şi despre esenţa vieţii.

VI. regenerarea şi generarea.

VII. limitele suprapuse ale dependenţelor.

VIII. monştrii unei raţiuni în comă.

miercuri, 29 ianuarie 2014

Coralina

cameră anostă de spital,
pereţi dezgoliţi de culoare,
reci şi aspri
duhnind a spirt ieftin.
pat adânc cu margini de fier supt de rugină.

searbădă stă Coralina
mâncând perfuzii de morfină.
cancerul o mănâncă pe ea.
respiră spitalul şi
spitalul o respiră pe ea.

Coralina nu plânge,
înghite în stomacul rupt
toate lacrimile,
hrănindu-şi viermii ce abia fac ochi sub
cancer.

nimeni nu se-ndură
să-i ducă ei seminţe
de soare şi
să-i soarbă tot medicamentul
să îi rămână boala.

Coralina astăzi moare şi
în ea încă se zbate
un ultim fir de boală
ce zgârie nucleul
unui ovul pierdut în timp.

duminică, 26 ianuarie 2014

despre românia, cfr şi zăpada

despre românia, cfr şi zăpada
            -zise ellix


deci, nu ştiu cum să reacţionez. eu chiar credeam că e o  glumă asta cu românia surprinsă de zăpezi. ideea e că niciodată nu m-a interesat subiectul, şi mereu trecea pe lângă mine, provocându-mi ceva greaţă de care scăpam oarecum uşor. revenind la rutină.

dar de data asta sunt puţin prinsă în subiect. ce mă deranjează cel mai mult e siguranţa nesimţită pe care o au românii. adică or văzut că vine tot neamul zăpezilor peste noi, da te-au lăsat să-ţi iei bilet de tren pe o rută de aproape 12 ore. 12 ore în care poate veni lejer şi o apocalipsă pe aici, pe la noi. doamne feri-mă, că numai autişti nedezvoltaţi egzistă în românia. îmi vine să spun orice despre cfr (prin orice mă refer la lucrui care sunt departe de a fi pozitive). dar zic atât: faci 2000 de km în 2 ore şi umpic (cu avionul), ajungi în bucureşti, şi apoi faci 700 km în 12 ore, cu cfr (minim 12 ore, că se mai petrec cine-ştie-ce chestiuni minore de rămâi în mijlocul pustiului câteva ore aşteptând să treacă primejdia). mai bine mergi cu calul, ca pe vremuri. măcar ăla nu se teme de gâzele ce-i intră-n ochi. îmi şi închipui cum merge trenul liniştit şi vede ăla ce conduce o cioară la 2 km; opreşte trenul şi-i dă prioritate, să nu doamne-feri să se ciocnească şi să rănească cioara.

la noi în ţară, de când sunt eu conştientă că egzist, prima ninsoare din iarnă, mereu a dat bătăi de cap la 21 de milioane de oameni. nu mă mai întreb de ce, pentru că ştiu că sunt înconjurată de retarzi. dar serios.. să auzi în fiecare an aceeaşi poveste? parcă-parcă simt că ar trebui să fie actualizat imnul ţării cu fragmente din povestea asta. măcar nu ne-am mai minţi singuri.

amintire:
mă duceam spre casă acu vreo 2 ierni, şi bineînţeles, ca de fiecare dată a trebuit să rămân în vereşti aproape 2 ore, să ne pună locomotivă pe cele 2 vagoane ce plecau spre botoşani. 2 ore! pentru o treabă ce în cluj se face în 15 minute (maxim). şi ce se întâmplă? îngheaţă trenul pe şine :)))). yea, şi nu-l mai mişcă nici apocalipsa. în ciuda faptului că îmi îngheţa căţaua de frig (am inserat-o în geacă şi n-o avut treabă până la urmă), nu m-am putut abţine de la un râs isteric. mă uitam la toate feţele de ţărani panicaţi şi îmi venea să râd. malefic. am ieşit umpic din tren, şi mă uitam cum transpirau toţi pe acolo încercând să rezolve problema. râdeam de toţi. ar fi trebuit să aşteptăm să vină o idee de vară pe la noi, să ne dezgheţe. nu mai ştiu la ce mă gândeam atunci, dar aveam destule scenarii şi idei care-mi alimentau starea de bine. it was fantastic. noroc de mangalia că ne-a luat şi pe noi din mers către botoşani. good people is good.

măcar bine că dacă are trenul de bucureşti întârziere 3-4 ore, nu pierzi avionul din otopeni programat să plece la o anumită oră. di ce? pentru că şi ăla are întârziere la decolare :)). tot de 3-4 ore. ah, mă amuz.

miercuri, 22 ianuarie 2014

jurnal 22 ian 2014

cred că nu am ales degeaba ziua de 22 pentru a scrie ce am de scris. ! în ultimele săptămâni am învăţat că despre orice-ar fi vorba, mereu este loc de mai rău, sau / şi mai bine. şi în special de mai bine. asta contează. da, nu poate fi şi mai rău şi mai bine, indiferent de situaţie. dar faptul că poate fi mai bine, mă face să îmi doresc să fie mai bine. şi acum, se întâmplă fără să fac eu mare efort. i just act like myself, and good things come to me. dacă e să fac o comparaţie între acum şi 22 ianuarie 2013, pot să spun că am evoluat spre mai bine.
also, m-am decis să mă rup de oraşul natal, să nu mai calc asfaltul ce-l îmbracă pentru cel puţin 5-6 ani. până acum mai aveam ceva gânduri să merg pe acolo, să-mi revăd prietenii, să retrăiesc amintirile verilor trecute peste mine şi oraş. dar ce rost are să retrăiesc amintiri? este o prostie să vreau să trăiesc în trecut, oricât de fain ar fi fost. aşa că, cum nu mă mai leagă nimic de trecut, pentru că am reuşit să mă dezleg de orice m-ar fi ţinut captivă în mediul ăla distructiv, nu îmi rămâne altceva decât să-mi trăiesc prezentul la maxim şi să-mi accept viitorul, pe care eu însămi mi-l îndrum spre mai bine.

joi, 16 ianuarie 2014

jurnal 16 ian 2014

încă nu m-am obişnuit cu ideea că în loc de 2013 trebuie să scriu 2014. mai am 349 de zile pentru a mă obişnui. ce vreau să zic astăzi este că aş prefera uneori să orbesc, pentru a nu mai vedea specimenele pe care nimeni nu le-a putut educa. of, vă urăsc! vă urăsc pe toţi!

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

jurnal 11 ian 2014

Nu pot să cred, încă nu-mi vine să cred, cât de mincinoşi pot fi unii oameni. Adică, ce dracu câştigaţi cu minciuna? Primiţi reduceri undeva? Să-mi spuneţi şi mie unde, că sunt curioasă. Consider că oamenii mincinoşi sunt cei mai de joasă speţă oameni. Am ajuns să urăsc minciuna, să nu am încredere în absolut nimeni, să-mi fie frică să mai cunosc oameni, pentru că ştiu că mă voi confrunta cu minciunile.


miercuri, 8 ianuarie 2014

jurnal 08 ian 2014

presimt că într-o zi am să mă satur de toată lumea şi am să mă retrag între munţi, în ceva casă cu ferestre mari. şi spun asta pentru că în ultimul timp (adică în ultimele ore) am văzut nişte chestii care chiar m-au făcut să-mi fie greaţă de lume. de oameni. poate nu de toţi, dar în special de o anumită categorie. şi anume, a tâmpiţilor (tâmpiţi de la natură, fătaţi aşa. şi crescuţi aşa de nişte mame inapte.) care consideră că şcoala e o joacă. no, oamenilor, eu una, îmi permiteam să consider că şcoala e o joacă, pentru că eu şi dacă mă deconectam la ore, tot ştiam, nu aveam prea mare nevoie de devotament faţă de instituţie, că oricum, eu îmi învăţam singură ce aveam de învăţat, şi şcoala era ca un accesoriu. dar, voi, generaţia care vă ridicaţi acum, când ştiţi că sunteţi incapabili a scrie o frază fără a greşi o ortogramă, vă mai lăsaţi pozaţi în timpul orei de franceză cum dormiţi ca nişte ţâgani în gară, pe doo scaune? mai vă lăudaţi şi pe reţelele de socializare. no, cum să nu mi se facă mie scârbă de voi?

duminică, 5 ianuarie 2014

--

unde ascunzi ploile de nămol?
tu -
ce creezi prunci
din cele mai uscate bucăți de țărână?

privirea ta - rece -
sfâșie întunericul
și trimite valurile
în pântecul sfârtecat al oceanului.

îți duci mereu pasul
pe cărarea pavată cu cărămizi arse
de lângă lac.
te izbești de fiecare ciot de salcâm
și blestemi fiecare zid ce se impune în fața ta.

eu știu. eu sunt om.
atâta timp
cât am limbă să mint
și ochi să închid,
sunt om!
știu că ai venit după mine,
dar nu mă poți smulge de aici!