Sinistră ploaie îmi apasă
rațiunea;
stropii ei, monștrii din
gândirea mea, cântă
voioși
odă triumfului.
De sub noroi, privesc
cum demonii dansează peste
trupul meu distorsionat;
mă zbat dar mă afund mai mult
în interiorul pământului
către întunericul ce-mi învăluie privirea
tristă, plânsă, dar rigidă.
Timpul a rămas în același loc
unde soarele și-a vărsat
pentru ultima dată
o rază palidă peste
chipul meu.
Monștri veseli, acrobați în întuneric,
își urmează ritualul;
mă îngroapă în propria-mi rațiune
unde timpul stă în loc și eu
eu îmi pierd
orice urmă de speranță,
unde totul este negru, un
abis de negru.
Sute de demoni îmi aruncă
crini uscați peste trup
în noroi.
Ciocnesc în cinstea victoriei
și stropi de vin curg pe
fața mea topită de lacrimi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu