Ellixmmer

e azi... simţi cum ţi se zbate firul alb, cum soarele îţi fierbe sângele, cum venele se dilată, vor să crape! îţi simţi jugulara arzând, dar începi să alergi, sperând că va exploda. dar nu scapi, te uiţi în jur, printre xilofoanele vii de pe stradă şi te simţi încolţit de retard. decizi să iei la pas poteca spre ieşire. te simţi mai bine. priveşti oraşul fiert de afară, aburi din clădiri ies ca demonii din omul exorcizat. ce teribil. şi e vară!

Scriu cu sânge pe oglindă -Te urăsc!- Prin porii deschişi, senzaţia îmi pătrunde în alveole... Ţesutul vibrează! Se instalează ura, se adună cu iubirea pură, reacţie stearpă, nu s-au anulat. Fantasma zgârie oglinda, vrea să atingă oxigenul din exterior, NU, o urăsc! nu-i ascult implorarea, mă roagă s-o invoc mai des. O uit. Am spart oglinda!

fără fluturi, fără vlagă... tu-citeşti iluzii dezgropate... arzător, cu dor, în grabă, priveşti în gol, cu buzele crăpate. nu vezi, dar nu eşti orb, aştepţi roiuri de gâze să le miroşi, dar ele ignoră, doar te sorb... te resemnezi, bocind - jale!

De mult s-a întunecat. Nu, afară e încă lumină! Sufletul s-a lăsat cuprins de negură, de neant! Nu i-ai auzit ultimul atom plângând, nu ai văzut ultima picătură de aldehidă metilică ce s-a evaporat! Acum suspină! NU...Boceşte, dar silenţios! Aşa că degeaba îţi ascuţi receptorii auditivi! N-o să-l auzi! Cuprins de noapte plânge! Şi noaptea plânge alături de el! Şi lacrimile nopţii se varsă-n mine, fără milă!

A 5-a strigare ţi-a atins timpanul. Vibrezi odată cu el. Nemulţumit, dar totuşi mulţumit, admiri salcâmul din ghiveci... e tot ce ţi-a mai rămas după furtuna de ieri. Zbieri! Ţi-ai amintit de strigare, dar, conştient, decizi să nu o onorezi... Decor funerar se instalează... Salcâmul se usucă şi el... Carnea ta se usucă şi ea, intri, de viu, în putrefacţie. Accepţi senin, cu zâmbetul triumfului! ştii că ”mâine” nu mai există, dar totuşi te pregăteşti pentru a 6-a strigare! Nu te-ai schimbat! Senil ai fost, senil te-ngroapă!

Trecutul îţi mângâie eritrocitele. Infernal de sinistră-i încăperea ta, unde îţi arzi cu sadism versurile... Tu- te împotriveşti viselor- de mult ai uitat cum e să dormi-, Ţi-au slăbit degetele, pana nu mai scrie, Călimara a secat! În celulă, inhalezi monoxid de carbon; Îţi place...provine de la arderea poeziei pentru ea. Eşti satisfăcut... Prea mult monoxid de carbon... mai inhalezi o dată şi te-neci... Mori. Ai murit satisfăcut!