cum stai captiv între gândaci, tu, corp străin. şi nu-ţi mai simte pielea muşcăturile insectelor ce se hrănesc din tine. încerci să tragi în tine, în balta de absenţă, mila unui înger plimbăreţ ce te-a zărit zbătându-te-n prostie. nu reuşeşti. râde de tine. aminteşte-ţi tu cum îi şopteai unei inimi dezgolite, totul despre primăvară. aminteşte-ţi tu apoi cum încercai s-o tragi într-un abis de gheaţă, sadic aruncând în ea cu spini uscaţi. de salcâm. priveşte-n sus cum se destramă norii şi curg pe faţa ta plesnindu-te fără milă. singur, în balta de noroi ce te soarbe lent, hrană pentru gândaci flămânzi ce trag din tine, asta ţi-a fost ultima dorinţă. lasă îngerul să zboare, nu-l păta cu prostia ta.
