joi, 11 august 2016

Monștrii unei rațiuni în comă


Sinistră ploaie îmi apasă
rațiunea;
stropii ei, monștrii din
gândirea mea, cântă
voioși
odă triumfului.
De sub noroi, privesc
cum demonii dansează peste
trupul meu distorsionat;
mă zbat dar mă afund mai mult
în interiorul pământului
către întunericul ce-mi învăluie privirea
tristă, plânsă, dar rigidă.
Timpul a rămas în același loc
unde soarele și-a vărsat
pentru ultima dată
o rază palidă peste
chipul meu.

Monștri veseli, acrobați în întuneric,
își urmează ritualul;
mă îngroapă în propria-mi rațiune
unde timpul stă în loc și eu
eu îmi pierd
orice urmă de speranță,
unde totul este negru, un
abis de negru.
Sute de demoni îmi aruncă
crini uscați peste trup
în noroi.
Ciocnesc în cinstea victoriei
și stropi de vin curg pe
fața mea topită de lacrimi.

miercuri, 4 noiembrie 2015

România

Dat fiind faptul că toată lumea are o opinie, și nimeni nu oprește pe nimeni din a și-o exprima, fie ea justă sau sub limita stupidității, am să scriu și eu câteva din gândurile mele, bineînțeles, acceptând că și părerea mea în ochii altora poate fi stupidă sau justă.

Ce este România asta? Ce este cu România asta? Ce se întâmplă în România la ora actuală?
Părerea mea este că România, țara tuturor posibilităților (vorbă spusă de alții, nu de mine), colcăie de oameni cu sinapsele înfundate de televizor și internet (în special o rețea de socializare ultra populară). Nu pot să cred că lumea înghite tot, că orice idee negândită apare negru pe alb în ochii tuturor, că orice idee negândită dă curs la un șir de evenimente poate exagerate. Români - nu mai credeți tot ce spun necitiții și necultivații, tot ce spun oamenii proști care dau 30 de lei la un provider de net pentru acces nelimitat pe rețelele de socializare.

România vrea Revoluție. Dar românii nici nu știu pentru ce. Ieșiți 25.000 de oameni (cică mulți, din 19-20 de milioane), și vreți fiecare câte ceva. Ați ieșit pentru binele țării, dar tot la binele vostru personal vă stă mintea. Nu judec 25.000 de oameni, pentru că sunt sigură că mulți erau oameni cu mintea limpede și care vor cu adevărat ceva concret, o schimbare la nivel național. Nici măcar nu judec, e o opinie.

Toată lumea vrea o schimbare, dar prea puțini sunt dispuși să se schimbe întâi. Voi români ce nu știți ce vreți, credeți că dacă nu vă duceați voi cu pliculețul de bănuți, cu cafeaua, ciocolata, ouăle sau gâsca, mai exista acuma corupție? Într-adevăr, România are nevoie de niște schimbări, dar ele trebuie să pornească de la noi, oamenii de rând. Nu de la sistem. Sistemul e bolnav din cauza oamenilor de rând. Fiți voi, compatrioții mei, sinceri cu voi înșivă, apoi ridicați mâinile pline cu pietre și aruncați. Nu stați acasă pe scăunel și citiți tot felul de prostii pe rețelele de socializare, apoi mergeți la protest; ieșiți, faceți voi lucrurile corect și apoi acuzați în stânga și în dreapta.

Sunt de acord cu faptul că România are nevoie de schimbări, doar că nu de cele pe care le cereți voi în primul rând.

vineri, 22 august 2014

în afara gândului

nopți de vară pierdute
sub nucul păzitor
veșnic sfătuitor
al gândului meu,

imi perforează existența
în locuri neatinse
la limita gândirii
ce-mi sângerează-n mintea-mi.

vidul de după contur
se subțiază dominat de gânduri,
inundat de vise infinite
în infinit de vid

nu crede,
doar rânduri albe pe foi negre
că-n vid nici nu există
alb sau negru.

aprinde flăcări mari în beznă
și arde vidul minții
și ia cenușa și înghite-o
în gândirea-ți limitată
cu margini fine
de pânză de păianjen.

umple vidul cu păianjeni colorați
cu cenușa pânzei lor,
și arde-l iar
și-nghite-l în gândire.

împinge-ți existența
afara gândului ce îți mănâncă
vidul

lasă gândul să se-nfrupte
din existența ta.
și nu-ncerca să îi dai sens
și nu te-mpotrivi.
trăiește!

miercuri, 7 mai 2014

noapte..

cum formolul din cadavru
se-mbimbă în țesut,
curge-n mine
și-mi cuprinde
orice urmă de celulă-
liniștea-,
singurătatea-,
nebunia-
nopții ce își ancorează
dulce întuneric
peste-al meu oraș senil.
și devin
de bună voie
o nebună ce-și aprinde
liniștită-
o țigară,
ce îi ține companie
în singurătatea nopții.





marți, 22 aprilie 2014

depravare

mâini murdare
ating
roşul viu al sângelui muribundei.
guri nesătule
şoptesc vorbe din altă lume.
şi toţi dansează lângă morţii
fără flori de crin pe pleoape,
ce înghit ţărâna aspră
fără viermi.

unde sunt?

pleacă capu-n faţa mea
îngerul durerii,
indignat de nepăsarea,
depravarea,
ce-a cuprins 
o lume-ntreagă.
tăcere. şi s-a stins şi el.

nu cer, nu vreau să înţeleg.

şi toţi dansează
lângă altar;
unde pruncii nenăscuţi
sunt scoşi şi îngiţiţi
de foamea zeului  ce-ntinde aripi
peste pământul
călcat de toţi.

şi te-am zărit pe tine,
un nimic ce cântă despre
teama de înstrăinare,
resemnat;
la dreapta zeului
ce ţi-a promis
că-ţi udă-n fiecare zi
ţărâna sub picioare.

mă trage abisul;
mă sting.
negru.

duminică, 16 martie 2014

când am să

 cand am să mor (doar două strofe scriu din ea)

[ ... ]

când am să mor,
să îmi ciopleşti pe trup
tot ce crezi tu despre mine.
să-mi scrii adânc cât mă urăşti;
să rupi din mine tot
ce crezi că-ţi aparţine.

când am să mor,
să nu plângi peste mine.
deschide-mi ochii doar
şi toarnă ceară peste ei,
să-i am mereu deschişi.

[ ... ]

duminică, 2 martie 2014

împliniri

cum stai captiv între gândaci, tu, corp străin.
şi nu-ţi mai simte pielea muşcăturile
insectelor ce se hrănesc din tine.

încerci să tragi în tine, în balta de absenţă,
mila unui înger plimbăreţ
ce  te-a zărit zbătându-te-n prostie.
nu reuşeşti. râde de tine.

aminteşte-ţi tu cum îi şopteai
unei inimi dezgolite, totul despre primăvară.
aminteşte-ţi tu apoi cum încercai
s-o tragi într-un abis de gheaţă,
sadic aruncând în ea cu
spini uscaţi. de salcâm.

priveşte-n sus cum se destramă norii
şi curg pe faţa ta plesnindu-te fără milă.
singur, în balta de noroi ce te soarbe lent,
hrană pentru gândaci flămânzi ce trag din tine,
asta ţi-a fost ultima dorinţă.
lasă îngerul să zboare,
nu-l păta cu prostia ta.

miercuri, 12 februarie 2014

revenge


Aşa.

lisp help



cum ştergi un atom de pe toate nivelurile unei liste folosind funcţiile map:

(defun sterge (l at)
    (cond
        ((and(atom l)(equal l at)) nil)
        ((and (atom l)(not(equal l at))) (list l))
        (t (list (mapcan #' (lambda (l) (sterge l at) ) l)))
    )
)

miercuri, 29 ianuarie 2014

Coralina

cameră anostă de spital,
pereţi dezgoliţi de culoare,
reci şi aspri
duhnind a spirt ieftin.
pat adânc cu margini de fier supt de rugină.

searbădă stă Coralina
mâncând perfuzii de morfină.
cancerul o mănâncă pe ea.
respiră spitalul şi
spitalul o respiră pe ea.

Coralina nu plânge,
înghite în stomacul rupt
toate lacrimile,
hrănindu-şi viermii ce abia fac ochi sub
cancer.

nimeni nu se-ndură
să-i ducă ei seminţe
de soare şi
să-i soarbă tot medicamentul
să îi rămână boala.

Coralina astăzi moare şi
în ea încă se zbate
un ultim fir de boală
ce zgârie nucleul
unui ovul pierdut în timp.

duminică, 26 ianuarie 2014

despre românia, cfr şi zăpada

despre românia, cfr şi zăpada
            -zise ellix


deci, nu ştiu cum să reacţionez. eu chiar credeam că e o  glumă asta cu românia surprinsă de zăpezi. ideea e că niciodată nu m-a interesat subiectul, şi mereu trecea pe lângă mine, provocându-mi ceva greaţă de care scăpam oarecum uşor. revenind la rutină.

dar de data asta sunt puţin prinsă în subiect. ce mă deranjează cel mai mult e siguranţa nesimţită pe care o au românii. adică or văzut că vine tot neamul zăpezilor peste noi, da te-au lăsat să-ţi iei bilet de tren pe o rută de aproape 12 ore. 12 ore în care poate veni lejer şi o apocalipsă pe aici, pe la noi. doamne feri-mă, că numai autişti nedezvoltaţi egzistă în românia. îmi vine să spun orice despre cfr (prin orice mă refer la lucrui care sunt departe de a fi pozitive). dar zic atât: faci 2000 de km în 2 ore şi umpic (cu avionul), ajungi în bucureşti, şi apoi faci 700 km în 12 ore, cu cfr (minim 12 ore, că se mai petrec cine-ştie-ce chestiuni minore de rămâi în mijlocul pustiului câteva ore aşteptând să treacă primejdia). mai bine mergi cu calul, ca pe vremuri. măcar ăla nu se teme de gâzele ce-i intră-n ochi. îmi şi închipui cum merge trenul liniştit şi vede ăla ce conduce o cioară la 2 km; opreşte trenul şi-i dă prioritate, să nu doamne-feri să se ciocnească şi să rănească cioara.

la noi în ţară, de când sunt eu conştientă că egzist, prima ninsoare din iarnă, mereu a dat bătăi de cap la 21 de milioane de oameni. nu mă mai întreb de ce, pentru că ştiu că sunt înconjurată de retarzi. dar serios.. să auzi în fiecare an aceeaşi poveste? parcă-parcă simt că ar trebui să fie actualizat imnul ţării cu fragmente din povestea asta. măcar nu ne-am mai minţi singuri.

amintire:
mă duceam spre casă acu vreo 2 ierni, şi bineînţeles, ca de fiecare dată a trebuit să rămân în vereşti aproape 2 ore, să ne pună locomotivă pe cele 2 vagoane ce plecau spre botoşani. 2 ore! pentru o treabă ce în cluj se face în 15 minute (maxim). şi ce se întâmplă? îngheaţă trenul pe şine :)))). yea, şi nu-l mai mişcă nici apocalipsa. în ciuda faptului că îmi îngheţa căţaua de frig (am inserat-o în geacă şi n-o avut treabă până la urmă), nu m-am putut abţine de la un râs isteric. mă uitam la toate feţele de ţărani panicaţi şi îmi venea să râd. malefic. am ieşit umpic din tren, şi mă uitam cum transpirau toţi pe acolo încercând să rezolve problema. râdeam de toţi. ar fi trebuit să aşteptăm să vină o idee de vară pe la noi, să ne dezgheţe. nu mai ştiu la ce mă gândeam atunci, dar aveam destule scenarii şi idei care-mi alimentau starea de bine. it was fantastic. noroc de mangalia că ne-a luat şi pe noi din mers către botoşani. good people is good.

măcar bine că dacă are trenul de bucureşti întârziere 3-4 ore, nu pierzi avionul din otopeni programat să plece la o anumită oră. di ce? pentru că şi ăla are întârziere la decolare :)). tot de 3-4 ore. ah, mă amuz.

duminică, 5 ianuarie 2014

--

unde ascunzi ploile de nămol?
tu -
ce creezi prunci
din cele mai uscate bucăți de țărână?

privirea ta - rece -
sfâșie întunericul
și trimite valurile
în pântecul sfârtecat al oceanului.

îți duci mereu pasul
pe cărarea pavată cu cărămizi arse
de lângă lac.
te izbești de fiecare ciot de salcâm
și blestemi fiecare zid ce se impune în fața ta.

eu știu. eu sunt om.
atâta timp
cât am limbă să mint
și ochi să închid,
sunt om!
știu că ai venit după mine,
dar nu mă poți smulge de aici!

joi, 2 ianuarie 2014

vraja Fiarei

îmi acopăr pereții rănilor de tot felul
cu sare.
încă mai port pe mine destulă carne
să-mi înfing unghiile tocite
pentru a simți cum curge viață
în această cușcă pentru moarte --
trupu-mi -- .

oglinda m-a capturat într-un joc
dezastruos,
hrănit din vlaga mea.
sângele meu din oglindă
râde isteric
invocându-mi frica.
îmi aud frica,
cu strigătele ei de unică folosință.

Fiara îmi dă târcoale.
de pe umărul zdrobit al cerului,
o aud cum zbiară către mine,
cum îmi ademenește suflarea
să atingă oglinda.
îmi adâncesc ochii în orbite
și aștept.
aștept să iasă din mine
și ultimul strop de vlagă,
și ultima suflare,
și eu să ies din mine.

Fiara îmi înțeapă mintea
cu urletele de acid.
vrea să mă contopesc cu oglinda,
să-mi brăzdeze pe buze numele ei,
s-o invoc în mijlocul oceanului,
unde plutesc în neștire.

deja în agonie,
nu-mi mai simt viața.
unde e acum pustiul,
ca să rupă vraja?





miercuri, 1 ianuarie 2014

de sus

încearcă azi să mă atingi.
simți?
ignoranță, putere;
simți cum supremația mea te subjugă lent?
sper că îmi percepi
dorința arzătoare
de a te vedea rece,
de a vedea viermii flămânzi
cum se hrănesc din inima ta moartă.
sper să-mi guști triumful
ce-ți provoacă greață!
îmi simți gheața din vene,
când mă atingi?

vibrez deasupra ta
în ritmul nepăsării
și-ți guvernez cugetul
prin vrăji nerostite.

destul ai plâns.
oprește-te și întoarce-te
în cuibul de vipere alcoolice,
unde te-ai născut!
pentru că eu nu te cunosc.

letal

sub suspine și sub rânduri,
îți ascunzi tu slăbiciunea
și aștepți să curgă-n tine
doar letalul meu venin.

ceri iertare de la demoni
și-i invoci în rugăciuni,
neștiind că ei veninul
ți-l ascund adânc în vene.

din formol ai scos tu ochii
Afroditei, să-mi aduci
și să-ți dau la schimb o clipă
de iertare și iubire.

dar uitat-ai tu, străine,
că eu nu mai am nevoie,
nici de ochi, nici de suspine,
nici de rânduri sau iubire.

și uitat-ai tu, străine,
ce gust are-al meu venin.
dar îl ai acum în vene,
complotând la moartea-ți lent.

vineri, 27 decembrie 2013

fire de nisip

voi vorbi despre liceu, despre perioada în care am fost la liceu.

(1) clasa a 9-a - C.N. ”Grigore Ghica” Dorohoi

am intrat la liceu; cel mai minunat era că nu cunoșteam pe nimeni. nu mi-era dor de gimnaziu, deloc, nici de vechii colegi, nici de profesori. pentru că, sincer, nu prea am agreat multe persoane în gimnaziu. so, new life. am cunoscut persoane care mi-au devenit prieteni. prieteni care mi-au fost alături când sufeream din cauza restricțiilor stupide puse de bunică-mea (pe care nu o suport, btw), când eram fericită, când mi-era dor de casă. am cunoscut și persoane care m-au dezamăgit. din câte am observat eu atunci, profii erau total plictisiți de meserie, fără mari așteptări din partea noastră, și era destul de ușor. în special la mate și la info :)). dirigul era total absent. deși, când era vorba de absențele noastre, era mereu prezent. cel mai mult mi-a plăcut logica. deși acum nu mai știu nimic, atunci știu că eram pasionată de materia asta. am urât din toată inima istoria. aveam un prof imprevizibil :)). în mare, a fost ..frumos.

(2) clasa a 10-a - Gr.Șc. ”Dr. M. Ciucă” Săveni

yea, m-am transferat. drama vieții mele. am început anul școlar cu scârbă, pentru că mă întorceam la o majoritate de fețe cunoscute, neagreate. din 3 prietene foarte bune (pe care le aveam în gimnaziu), am realizat destul de repede că doar una mi-a mai rămas prietenă. m-am împrietenit cu încă o colegă (Mihaela :X...și-mi pare rău că a trebuit să te transferi!!). foarte repede, am realizat că biologia.......it's a serious shit. :)). primele 2 note au fost de 4, la istorie și la franceză, pentru că nu am crezut că e necesar să-mi fac temele :)). yea. deci eram eleva nouă, cu două note de 4 deja în a 2-a săptămână. it was funny. am demonstrat bineînțeles că nu sunt retardată, așa cum arăta catalogul, și asta fără prea mult efort. nu mi-am dat interesul prea tare în anul ăsta, așa că am terminat undeva, a 4-a pe clasă. și asta cu efort minim. ce să zic, clasa a 10-a am urât-o cel mai mult. din foarte multe puncte de vedere. nu eram de acord cu absolut nimic. unii profi mă urau, colegii mă urau pentru că mă aveam bine cu profa de română :)) it was funny.

(3) clasa a 11-a - Gr.Șc. ”Dr. M. Ciucă” Săveni

deja m-am resemnat că trebuie să-mi mai petrec 2 ani alături de acești oameni. deja devenisem foarte bună prietenă cu Ioana (John). ah, numai când îmi amintesc cine ne-o împrietenit... :)) it was funny. așa. a început anul școlar și mi-am propus să fiu prima pe clasă. it was extremly easy! so, am început să vânez notele cu 2 cifre. am început să fiu arogantă, am început să nu-mi pese de părerile celor din jur. mi-am văzut de ținta mea și aveam mereu statistica notelor celorlalți elevi buni din clasă. în clasa a 11-a am început și să fiu însetată de cunoaștere (bineînțeles, pe subiecte total paralele cu școala). îmi calculam absențele, cât să nu mi se scadă nota la purtare, pentru că eu chiar am crezut că a face 19 absențe este indicat :)). adică, nu vedeam de ce nu aș profita de ele, la ore precum fizică, geografie, biologie, unde uneori chiar nu aveam chef să merg. am chiulit, dar inteligent. :D. și mi-am atins scopul în final. it was funny.

(4) clasa a 12-a - Gr.Șc. ”Dr. M. Ciucă” Săveni

ultimul an alături de 2-3 oameni pe care îi agream și restul de vreo 2-3 sute pe care nu îi agream :)). cel mai marcant moment a fost când am cunoscut-o pe Andreea. and then, all became funny. yea. mergeam la școală pentru a căpăta informații. și la ore, și în afara orelor. m-am auto-proclamat detectiv :)). aveam strânse informații prețioase despre câteva persoane (lăbuș, lachi, laica, albă ca albastra, zato, simonel) :))) it was really fun. s-a terminat cam repede clasa a 12-a. cu niște chestii ce acum doresc a nu se fi petrecut. am învățat foarte multe lucruri, am învățat să nu-mi pese de cine nu trebuie, am învățat că trebuie să ignor ce-i în jurul meu dacă vreau cu adevărat să mi se împlinească un scop. colegii mă urau, pentru că mă aveam bine cu profa de română :)). then BAC-ul, then cluj.


the end

monștrilor

Am o armată de demoni însetați de ură. Îi alimentez în fiecare zi. Sunt supușii mei. Când vor fi destul de tăcuți, scăpați de setea ce momentan îi tulbură, îți jur că îi voi trimite în tine! Nu am adunat degeaba asemenea armată. Scopul meu este să te văd cum te zbați, cum îți smulgi epiderma de pe față de durere, cum îți arde stomacul plin de mucegai, cum îți putrezesc pleoapele peste ochii mincinoși. Vreau să văd cum îți vei implora zeul, invocându-l în milioanele de gânduri. Dar știi ce? Zeul tău nu egzistă! Și cuvintele tale false vor fi înghițite de timp, și inima îți va pompa cioburi de sticlă către creier. Tu crezi că vei avea parte de toleranță, de înțelegere? Evident că nu! Și știi de ce? Pentru că tu defapt nu egziști, ești inventat! Eu te-am inventat! Și așa cum eu te-am inventat, am toate drepturile asupra ta. Îmi aparții și vreau să nu mai egziști. Pentru că am creat un monstru. Și monștrii, monștrii merită chinurile demonilor. Monștrii merită moarte!

1 oct 2013 (un fragment :) )

miercuri, 25 decembrie 2013

altfel de apus

vene în crepuscul
crapă de ger,
sub privirea nemiloasă
a tiranului din tine.

luptă corbii peste noi
pentru nemurire,
și tu privești pasiv
prin norii groși de fum
ce ies cu silă din sicrie.

ne strigă demonii pe nume,
dar tu ignori,
și eu asemeni.

mișună gândacii morți
prin iarba sângerândă,
în amintirea nopților în care-ardeau,
zbierau, sub crucea de metal.
să îi mai omorâm o dată!

umbrele-au fugit de lângă noi
și au lăsat sinistre urme
către muzeu,
unde corbii cântă
despre nemurire.

marți, 10 decembrie 2013

pentru Iarnă...

pe cărarea blestemată
de un alb pătat cu negru,
eu îmi plimb adesea gândul
și blestem, nu foarte rar,
norul gri nepăsător
ce îmi toarnă-n față ploaie -
un acid apăsător -
și câțiva fulgi veseli,
fericiți că au scăpat
în sfârșit din tirania
iernii ce subjugă norul.

vezi tu, iarnă nemiloasă,
cum eu azi îți calc decorul?
fulgii tăi nevinovați
ce sfârșesc pe a mea talpă,
înțepați de ură,
plâng!