îmi acopăr pereții rănilor de tot felul
cu sare.
încă mai port pe mine destulă carne
să-mi înfing unghiile tocite
pentru a simți cum curge viață
în această cușcă pentru moarte --
trupu-mi -- .
oglinda m-a capturat într-un joc
dezastruos,
hrănit din vlaga mea.
sângele meu din oglindă
râde isteric
invocându-mi frica.
îmi aud frica,
cu strigătele ei de unică folosință.
Fiara îmi dă târcoale.
de pe umărul zdrobit al cerului,
o aud cum zbiară către mine,
cum îmi ademenește suflarea
să atingă oglinda.
îmi adâncesc ochii în orbite
și aștept.
aștept să iasă din mine
și ultimul strop de vlagă,
și ultima suflare,
și eu să ies din mine.
Fiara îmi înțeapă mintea
cu urletele de acid.
vrea să mă contopesc cu oglinda,
să-mi brăzdeze pe buze numele ei,
s-o invoc în mijlocul oceanului,
unde plutesc în neștire.
deja în agonie,
nu-mi mai simt viața.
unde e acum pustiul,
ca să rupă vraja?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu