despre românia, cfr şi zăpada

despre românia, cfr şi zăpada
            -zise ellix


deci, nu ştiu cum să reacţionez. eu chiar credeam că e o  glumă asta cu românia surprinsă de zăpezi. ideea e că niciodată nu m-a interesat subiectul, şi mereu trecea pe lângă mine, provocându-mi ceva greaţă de care scăpam oarecum uşor. revenind la rutină.

dar de data asta sunt puţin prinsă în subiect. ce mă deranjează cel mai mult e siguranţa nesimţită pe care o au românii. adică or văzut că vine tot neamul zăpezilor peste noi, da te-au lăsat să-ţi iei bilet de tren pe o rută de aproape 12 ore. 12 ore în care poate veni lejer şi o apocalipsă pe aici, pe la noi. doamne feri-mă, că numai autişti nedezvoltaţi egzistă în românia. îmi vine să spun orice despre cfr (prin orice mă refer la lucrui care sunt departe de a fi pozitive). dar zic atât: faci 2000 de km în 2 ore şi umpic (cu avionul), ajungi în bucureşti, şi apoi faci 700 km în 12 ore, cu cfr (minim 12 ore, că se mai petrec cine-ştie-ce chestiuni minore de rămâi în mijlocul pustiului câteva ore aşteptând să treacă primejdia). mai bine mergi cu calul, ca pe vremuri. măcar ăla nu se teme de gâzele ce-i intră-n ochi. îmi şi închipui cum merge trenul liniştit şi vede ăla ce conduce o cioară la 2 km; opreşte trenul şi-i dă prioritate, să nu doamne-feri să se ciocnească şi să rănească cioara.

la noi în ţară, de când sunt eu conştientă că egzist, prima ninsoare din iarnă, mereu a dat bătăi de cap la 21 de milioane de oameni. nu mă mai întreb de ce, pentru că ştiu că sunt înconjurată de retarzi. dar serios.. să auzi în fiecare an aceeaşi poveste? parcă-parcă simt că ar trebui să fie actualizat imnul ţării cu fragmente din povestea asta. măcar nu ne-am mai minţi singuri.

amintire:
mă duceam spre casă acu vreo 2 ierni, şi bineînţeles, ca de fiecare dată a trebuit să rămân în vereşti aproape 2 ore, să ne pună locomotivă pe cele 2 vagoane ce plecau spre botoşani. 2 ore! pentru o treabă ce în cluj se face în 15 minute (maxim). şi ce se întâmplă? îngheaţă trenul pe şine :)))). yea, şi nu-l mai mişcă nici apocalipsa. în ciuda faptului că îmi îngheţa căţaua de frig (am inserat-o în geacă şi n-o avut treabă până la urmă), nu m-am putut abţine de la un râs isteric. mă uitam la toate feţele de ţărani panicaţi şi îmi venea să râd. malefic. am ieşit umpic din tren, şi mă uitam cum transpirau toţi pe acolo încercând să rezolve problema. râdeam de toţi. ar fi trebuit să aşteptăm să vină o idee de vară pe la noi, să ne dezgheţe. nu mai ştiu la ce mă gândeam atunci, dar aveam destule scenarii şi idei care-mi alimentau starea de bine. it was fantastic. noroc de mangalia că ne-a luat şi pe noi din mers către botoşani. good people is good.

măcar bine că dacă are trenul de bucureşti întârziere 3-4 ore, nu pierzi avionul din otopeni programat să plece la o anumită oră. di ce? pentru că şi ăla are întârziere la decolare :)). tot de 3-4 ore. ah, mă amuz.