cum formolul din cadavru
se-mbimbă în țesut,
curge-n mine
și-mi cuprinde
orice urmă de celulă-
liniștea-,
singurătatea-,
nebunia-
nopții ce își ancorează
dulce întuneric
peste-al meu oraș senil.
și devin
de bună voie
o nebună ce-și aprinde
liniștită-
o țigară,
ce îi ține companie
în singurătatea nopții.
