Ellixmmer

cameră anostă de spital, pereţi dezgoliţi de culoare, reci şi aspri duhnind a spirt ieftin. pat adânc cu margini de fier supt de rugină. searbădă stă Coralina mâncând perfuzii de morfină. cancerul o mănâncă pe ea. respiră spitalul şi spitalul o respiră pe ea. Coralina nu plânge, înghite în stomacul rupt toate lacrimile, hrănindu-şi viermii ce abia fac ochi sub cancer. nimeni nu se-ndură să-i ducă ei seminţe de soare şi să-i soarbă tot medicamentul să îi rămână boala. Coralina astăzi moare şi în ea încă se zbate un ultim fir de boală ce zgârie nucleul unui ovul pierdut în timp.

unde ascunzi ploile de nămol? tu - ce creezi prunci din cele mai uscate bucăți de țărână? privirea ta - rece - sfâșie întunericul și trimite valurile în pântecul sfârtecat al oceanului. îți duci mereu pasul pe cărarea pavată cu cărămizi arse de lângă lac. te izbești de fiecare ciot de salcâm și blestemi fiecare zid ce se impune în fața ta. eu știu. eu sunt om. atâta timp cât am limbă să mint și ochi să închid, sunt om! știu că ai venit după mine, dar nu mă poți smulge de aici!

îmi acopăr pereții rănilor de tot felul cu sare. încă mai port pe mine destulă carne să-mi înfing unghiile tocite pentru a simți cum curge viață în această cușcă pentru moarte -- trupu-mi -- . oglinda m-a capturat într-un joc dezastruos, hrănit din vlaga mea. sângele meu din oglindă râde isteric invocându-mi frica. îmi aud frica, cu strigătele ei de unică folosință. Fiara îmi dă târcoale. de pe umărul zdrobit al cerului, o aud cum zbiară către mine, cum îmi ademenește suflarea să atingă oglinda. îmi adâncesc ochii în orbite și aștept. aștept să iasă din mine și ultimul strop de vlagă, și ultima suflare, și eu să ies din mine. Fiara îmi înțeapă mintea cu urletele de acid. vrea să mă contopesc cu oglinda, să-mi brăzdeze pe buze numele ei, s-o invoc în mijlocul oceanului, unde plutesc în neștire. deja în agonie, nu-mi mai simt viața. unde e acum pustiul, ca să rupă vraja?

încearcă azi să mă atingi. simți? ignoranță, putere; simți cum supremația mea te subjugă lent? sper că îmi percepi dorința arzătoare de a te vedea rece, de a vedea viermii flămânzi cum se hrănesc din inima ta moartă. sper să-mi guști triumful ce-ți provoacă greață! îmi simți gheața din vene, când mă atingi? vibrez deasupra ta în ritmul nepăsării și-ți guvernez cugetul prin vrăji nerostite. destul ai plâns. oprește-te și întoarce-te în cuibul de vipere alcoolice, unde te-ai născut! pentru că eu nu te cunosc.

sub suspine și sub rânduri, îți ascunzi tu slăbiciunea și aștepți să curgă-n tine doar letalul meu venin. ceri iertare de la demoni și-i invoci în rugăciuni, neștiind că ei veninul ți-l ascund adânc în vene. din formol ai scos tu ochii Afroditei, să-mi aduci și să-ți dau la schimb o clipă de iertare și iubire. dar uitat-ai tu, străine, că eu nu mai am nevoie, nici de ochi, nici de suspine, nici de rânduri sau iubire. și uitat-ai tu, străine, ce gust are-al meu venin. dar îl ai acum în vene, complotând la moartea-ți lent.