despre românia, cfr şi zăpada

despre românia, cfr şi zăpada
            -zise ellix


deci, nu ştiu cum să reacţionez. eu chiar credeam că e o  glumă asta cu românia surprinsă de zăpezi. ideea e că niciodată nu m-a interesat subiectul, şi mereu trecea pe lângă mine, provocându-mi ceva greaţă de care scăpam oarecum uşor. revenind la rutină.

dar de data asta sunt puţin prinsă în subiect. ce mă deranjează cel mai mult e siguranţa nesimţită pe care o au românii. adică or văzut că vine tot neamul zăpezilor peste noi, da te-au lăsat să-ţi iei bilet de tren pe o rută de aproape 12 ore. 12 ore în care poate veni lejer şi o apocalipsă pe aici, pe la noi. doamne feri-mă, că numai autişti nedezvoltaţi egzistă în românia. îmi vine să spun orice despre cfr (prin orice mă refer la lucrui care sunt departe de a fi pozitive). dar zic atât: faci 2000 de km în 2 ore şi umpic (cu avionul), ajungi în bucureşti, şi apoi faci 700 km în 12 ore, cu cfr (minim 12 ore, că se mai petrec cine-ştie-ce chestiuni minore de rămâi în mijlocul pustiului câteva ore aşteptând să treacă primejdia). mai bine mergi cu calul, ca pe vremuri. măcar ăla nu se teme de gâzele ce-i intră-n ochi. îmi şi închipui cum merge trenul liniştit şi vede ăla ce conduce o cioară la 2 km; opreşte trenul şi-i dă prioritate, să nu doamne-feri să se ciocnească şi să rănească cioara.

la noi în ţară, de când sunt eu conştientă că egzist, prima ninsoare din iarnă, mereu a dat bătăi de cap la 21 de milioane de oameni. nu mă mai întreb de ce, pentru că ştiu că sunt înconjurată de retarzi. dar serios.. să auzi în fiecare an aceeaşi poveste? parcă-parcă simt că ar trebui să fie actualizat imnul ţării cu fragmente din povestea asta. măcar nu ne-am mai minţi singuri.

amintire:
mă duceam spre casă acu vreo 2 ierni, şi bineînţeles, ca de fiecare dată a trebuit să rămân în vereşti aproape 2 ore, să ne pună locomotivă pe cele 2 vagoane ce plecau spre botoşani. 2 ore! pentru o treabă ce în cluj se face în 15 minute (maxim). şi ce se întâmplă? îngheaţă trenul pe şine :)))). yea, şi nu-l mai mişcă nici apocalipsa. în ciuda faptului că îmi îngheţa căţaua de frig (am inserat-o în geacă şi n-o avut treabă până la urmă), nu m-am putut abţine de la un râs isteric. mă uitam la toate feţele de ţărani panicaţi şi îmi venea să râd. malefic. am ieşit umpic din tren, şi mă uitam cum transpirau toţi pe acolo încercând să rezolve problema. râdeam de toţi. ar fi trebuit să aşteptăm să vină o idee de vară pe la noi, să ne dezgheţe. nu mai ştiu la ce mă gândeam atunci, dar aveam destule scenarii şi idei care-mi alimentau starea de bine. it was fantastic. noroc de mangalia că ne-a luat şi pe noi din mers către botoşani. good people is good.

măcar bine că dacă are trenul de bucureşti întârziere 3-4 ore, nu pierzi avionul din otopeni programat să plece la o anumită oră. di ce? pentru că şi ăla are întârziere la decolare :)). tot de 3-4 ore. ah, mă amuz.

despre așteptări, optimism, pesimism, ideal

despre așteptări, optimism, pesimism, ideal
   -zise ellix

întâi să clarific de ce nu scriu cu majuscule. pentru că nu vreau să discriminez cuvintele. di ce unele să le scriu cu literă mare și restul cu litere mici? pentru că așa e corect? o fi corect, dar concurează corectitudinea cu principiul meu, și aleg principiul meu! scriu cu majuscule doar ce trebuie evidențiat.

hmm, despre așteptări, optimism și pesimism, mai și ideal. în primul rând să stabilesc legătura dintre astea patru noțiuni. optimismul și pesimismul sunt factori, idealul un scop, și așteptarea este o cale. relația este:
                    factori
(calea--------------------------->) scop
o cale influențată de factori duce la un scop.
tradus, așteptarea influențată de pesimism sau optimism duce la atingerea idealului.

am tot auzit din toate părțile că dacă ești optimist o să se petreacă ce-ți dorești, adică dacă aștepți ceva și factorul influențant este optimismul, idealul tău va fi atins. dar contrazic afirmația. în primul rând din experiență proprie, și în al doilea rând pentru că optimismul este mult prea departe de realism. dacă ar fi să fac o axă pentru optimism, realism și pesimism, ar arăta așa:
---------|----|--------------------------|------
          1    2                                   3
1 - pesimism
2 - realism
3 - optimism

în orice caz, așteptarea influențată de optimism poate avea consecințe periculoase. adică te pregătești pentru ideal cu optimism, nu mai gândești că poate se poate petrece ceva să nu-ți atingi idealul, și dacă se petrece așa situație, să nu îți vezi idealul împlinit, pot apărea dezamăgirile, decepțiile, depresiile (și alte cuvinte cu d).
în schimb, dacă lași pesimismul să te conducă în așteptarea ta, tu te pregătești pentru dezamăgiri din timp. așa că dacă or să apară, tu deja pregătit, nu te mai surprind. iar dacă așteptarea are un rezultat pozitiv, îl vei primi cu satisfacție.


bla bla bla, nu mă pot concentra acum deloc. degeaba mă chinui. am să revin la idei.

Despre amuzament

Despre amuzament
         zise Ellix

Ce înseamnă la mine amuzamentul?
Eu știu mai multe tipuri de amuzament, peste care am dat de multe ori. Ăstea-s mniezu:

1. Când te amuzi așa, sec, fără prea mult zgomot. Este atunci când ori ești prea obosit sau plictisit, ori nu te simți bine alături de persoana de lângă tine (sau persoanele), ori nu mai ai energie (recomand o ciocolată întreagă mâncată ca pe biscuit în cazul ăsta, sau un nes dat pe gât direct din plic), ori gluma care ți s-a zis îi ceva oroare a gândirii, ori alte cauze minunate ca astea care le-am enumerat.

2. Când râzi și te ții de ombilic. Este atunci când ești drogat (nu neapărat cu ilegale legale, poți fi drogat și la figurat...știu eu ce zic). Tipul ăsta de amuzament apare când ești fuarte (da, fuarte, cu U) fericit din pricina a ceea ce se petrece pe lângă tine. Te apucă râsul isteric caracteristic, și uiți câteodată că ești în afara spațiului privat. Da nu contează, râzi, că doar trăiești într-o țară liberă, nu-ți pese de semenii tăi! Grav îi atuncia (da, atuncia, cu A la final) când durează mai mult de un sfert de oră / sesiunea de râs. Și nu-i grav dacă râzi mai mult de un sfert de oră, da pe alte subiecte. Da n-ai cum să nu râzi, când ți se petrec anumite situații, cum ar fi atuncia când știi că pe cineva de lângă tine îl exasperează amuzamentul tău. Atuncia îi cel mai bun moment pentru o sesiune de râs isteric. Sau când cineva se împiedică în câmpul tău vizual, sau când îți amintești ce-ai făcut acu 2 ani (nu contează locul sau ora, important îi că e momentul potrivit pentru râs isteric).

3. Când râzi pe înfundate. Asta se petrece în special la ore, sau când stai la masă cu părinții și ai invitați și frate-tu te ghiontește pe sub masă. Adică, de ce nu e permis râsul în timpul orei? Să strănuți ai voie. Da, știu, strănutatul nu-l poți opri, daaaaaar, nici râsul nu poate fi oprit. Că așa suntem noi ominii făuriți pentru a râde. Și dacă te vede profa de bio că abia te abții din râs, și-ți zice să spui la toată clasa de ce râdeai ca să râdă și ei, tu ce faci? Mai ales dacă te gândeai la ce-ai făcut tu acu vreo 2-3 ani, când erai mic și prost. Ai două variante: să fii sincer sau să fii prost. Să fii sincer: povestești la toată clasa cum dădeai tu foc la castane (a se interpreta altfel, cum se dorește), și riști ascultare din toată materia pe tot parcursul restului anului. Să fii prost: taci, sau îți ceri scuze, și riști ascultare din toată materia pe tot parcursul restului anului. Eu am ales prima variantă, pentru că e mai amuzantă! Yes!

4. Când râzi pentru că ești prost. Tipul acesta de amuzament e ca al oamenilor împliniți. Dacă ești lipsit de înzestrare neuronală, ești mereu fericit, râzi mereu la toate glumele, râzi de toți oamenii și de toate gesturile pe care le fac, și ești trist numa câteva secunde, atunci când ești beat, dar îți trece repede. Și acești omini care râd de proști ce îs, îi zărești foarte ușor: îs ăia care râd pe replay, adică cu aceeași tonalitate și intensitate mereu. Râsul este de scurtă durată, dar frecvent.

Despre ce să faci când n-ai ce face

Despre ce să faci când n-ai ce face
         zise Ellix

Așadar, tu ce faci când te plictisești de ți se scurge lichidul din cavitatea bucală? Dacă răspunsul tău este că nu faci nimic, și aștepți să îți treacă plictiseala de la sine, eu propun niște soluții:

• Ai putea să îți iei un câine, eventual unul de la adăpost (pentru că mititeii abia așteaptă stăpâni care să aibă timp liber pentru a se juca cu ei), și să te joci cu el până cade în somn profund, de la oboseală.
• Ai putea să ieși afară și să încerci să identifici plantele din jurul tău; și pentru fiecare plantă pe care o descoperi, poți să-ți iei o bere. Numai că dacă ești biolog, nu recomand asta. Recomand numai la cei care nu știu mai mult de 4 plante (păpădie, nuc, brusture și iarbă de eGZemplu).
• Poți să ieși și să te postezi într-un loc ”în umbră” și să te uiți la oameni, și să încerci să ghicești ce șampon folosesc. Numa că dacă nu ai vreun pretin cu care să faci pariuri, o să pari un dobitoc fără viață, obsedat sexual, emo, satanist, masochist (așa o să zică lumea).
• Eu zic să nu te rezumi numai la net și pc, atunci când te plictisești. Sunt într-adevăr chestii interesante de făcut pe net, dar să stai numa la pc, e stresant pentru organele tale. De când nu ai mai vizitat locul ăla sinistru numit bibliotecă? Tu știi câte lucruri poți să găsești pe acolo? Poți să te duci și numa să citești 2-3 propoziții din cărțile ale căror titluri ți se par interesante, că tot ieși de acolo mai cult decât după o sesiune de 5 ore la pc.
• Ia-ți un pretin, pune-ți aiFonu să înregistreze și faceți o poveste în care fiecare să zică câte 6 cuvine când îi vine rândul. Apoi dați PLAY la ce-ați debitat și vă amuzați.
• Dacă tot ai miliarde și miliarde de minute în rețeaua ta telefonică, ai putea să suni pe un om oarecare și să-i predai o lecție de ..viață! Nu știu, pe ce temă dorește neuronul tău.
• Fă-ți un autoportret genial, scanează-l, imprimă-l în format de fotografie de buletin și lipește-o pe buletin, pentru că știm cu toții că nu ai ieșit extraordinar de bine în poza pe care o ai acum pe cartea de identitate.

[to be continued...]

Despre cum să te dai cu parfum

Despre cum să te dai cu parfum
           zise Ellix

Parfum, parfum, parfum....substanța aia făcută din ingrediente dubioase cu diferite miresme. Știi ce e ăla un parfum, nu? Foaaarte bine! Dar știi să te și utilizezi de el?
Știu că e vară și puți, dar nu trebuie să te dai cu un flacon de parfum ca să ascunzi asta, pentru că putoarea tot rămâne, și se împletește cu jumate de kil de urină parfumată și ajungi la un miros de se ofilește plopul când treci pe lângă el. Am avut azi o experiență, ce sper să nu mi se mai repete, și anume: mergeam liniștită împreună cu apa minerală, când trece pe lângă mine o domniță, a cărei mireasmă m-a făcut aproape să-mi golesc stomacul de plăcinta ce am ingerat-o de dimineață. Chiar nu îmi era în plan să trec prin asemenea experiență.

Eu zic așa:
1. SPALĂ-TE! Regula numărul 1 este aceasta...și dacă tot nu vrei să emani putoare pe unde treci, ai face bine să nu te speli doar o dată pe lună, că e vară, și căldura amplifică putoarea. Gândește-te la semenii tăi, dacă de igiena ta nu îți pasă.

2. DEODORANTUL! În plus, ca să nu puți, te poți da cu deodorant antiperspirant. Eu recomand să alegi unul cu mirosul foarte slab, dacă se poate și fără miros, da care să-și facă treaba. Și asigură-te că te-ai spălat înainte, că deodorantul ăsta nu ține loc și de săpun.

3. PARFUMUL! Vreau să te anunț că o sticlă de parfum nu este de unică folosință. Deci nu e nevoie să-l folosești pe tot odată, pentru că nu se va strica, și-l vei putea utiliza și cu alte ocazii în siguranță. Parfumul îl recomand în cantități foarte mici, astfel încât numa tu și maxim un metru în jurul tău să fie afectate de acea apă de colonie cu care te dai. Pentru că sunt oameni care chiar nu ar vrea să miroasă cu ce te-ai dat tu chiar din momentul când apari cu un kilometru în fața lor.

Mersi!

Despre Omu' Paiangăn

Despre Omu' Paiangăn (funny)
    zise Ellix

Probabil că și tu ai aflat de Omu' Paiangăn de Cluj - Napoca .
Acuma no, cum să te abții cân' vezi tăt felul de oameni cățărați pe clădiri, sau pe acoperișuri, în copaci sau chiar pe la balcoane să le zici în felul următor: ”Dă-te jos mă, omu' paiangăn, ninune din nădragii tăi, prințule!”. Eu personal nu mă pot abține, și chiar am pățit să-mi iau o ceartă de la un nene ce uda niște flori pe o terasă, la înălțime ce-i drept. Deși nu văd de ce s-ar simți cineva ofensat că îl identific cu marele erou, Omu' Paiangăn; ar trebui să se simtă flatat, nu? Adică totuși, e vorba de un erou, de un personaj bun, nu mi se pare o jignire. Și acuma no, dacă eu nu mă pot abține din a da asemenea replici, până la urmă trăim într-o țară unde exprimarea este liberă, deci am dreptul să-mi exprim opinia. Și dacă eu l-am confundat pe nenea cu Omu' Paiangăn, dacă el ar fi fost o țâră mai deștept, ar fi trebuit să mă considere o oamă cu probleme la sinapse, nu să se ia de mine că zic ceva. Anyway, întâmplarea a fost destul de amuzantă în ansamblu, și nu, nu am să mă opresc prea curând, pentru că sunt bântuită de Omu' Paiangăn și mi se tăt înfățișează în foarte multe situații.

Despre fericire și tristețe (1)

Despre fericire și tristețe (1)
       zise Ellix


De multe ori spunem că suntem fericiți și de alte multe ori spunem că suntem triști. De ce apar oare aceste trăiri? Ce rol au ele? Eu m-am gândit puțin și am ajuns la concluzia că atât fericirea cât și tristețea sunt necesare printre trăirile noastre, pentru că ne ajută să ne formăm ca oameni, ne ajută să percepem situațiile prin care trecem ca fiind bune sau rele. Și asociez aici bune cu fericirea și rele cu tristețea.

Dar am putea oare să fim numai fericiți sau numai triști? Răspunsul meu este NU! Un om nu poate fi doar fericit, oricât de mult s-ar strădui să păstreze această trăire. Pentru că la un moment dat, tot se va petrece ceva care să-l întristeze. Oamenii se întristează foarte ușor, și câteva eGZemple de situații care îi întristează chiar și pe cei mai fericiți oameni sunt: atunci când o persoană pentru care a dezvoltat sentimente pozitive (dragoste în general, orice tip de dragoste)  moare, atunci când tot o astfel de persoană îl rănește prin intermediul cuvintelor (def: cuvânt = dușmanul și prietenul omului; două antonime ce se intersectează în această noțiune; sensul lui depinzând foarte mult de cum știi să jonglezi cu ceea ce noțiunea semnifică, adică cuvintele), atunci când un plan nu se realizează, sau atunci când intervin decepțiile. În concluzie, un om nu ar putea fi doar fericit. Dar trist poate fi tot timpul? Da, poate fi, dar numai dacă își dorește el asta. Numai dacă nu reacționează la toți factorii care l-ar putea face fericit. Adică eGZistă oameni care nu vor să se bucure pentru lucrurile bune ce se petrec în viața lor, nu le apreciază și dimpotrivă, ajung să le vadă tot ca pe ceva rău. Am întâlnit o astfel de persoană, și pot zice că părerea mea este că avea nevoie de psihiatru. Pentru că atunci când ajungi să vezi în tot ce se petrece în jurul tău doar rău și amenințare, e foarte clar că suferi de lipsuri la sinapse.

Din fericire și tristețe poți învăța foarte multe lucruri și te ajută enorm în procesul de învățare despre sine. Un om, toată viața lui trece prin numeroase schimbări, și în continuare mă voi referi la cele de ordin psihic, nu fizic. Omul se schimbă după fiecare situație prin care trece, chiar dacă această schimbare nu este vizibilă. Schimbarea nu poate fi vizibilă, dar un ansamblu de schimbări este vizibil. Astfel, pentru ca noi să observăm evoluția sinelui, trebuie să trecem atât prin situații triste, cât și prin situații fericite, pentru a ne forma anumite percepții despre ce se petrece în jurul nostru. Pe scurt, dacă o situație ne face fericiți, o vom repeta, dacă ne face triști, o vom evita. Și aici apar schimbările. Pe rând. Observăm apoi peste ceva vreme că ne-am schimbat. Dar defapt, procesul de schimbare, pe lângă faptul că este în continuă evoluție, a și început cu mult înainte să ne dăm noi seama de schimbări.
Pot spune că tristețea și fericirea sunt trăiri fundamentale în descoperirea și evoluția sinelui.


E mai bine să fii fericit sau trist?
Răspunsul la această întrebare depinde foarte mult de situație. Uneori, situațiile ne impun una din aceste două trăiri și nu este tocmai indicat să nu calculăm și situația, când vine vorba de ele. Este bine să încerci să fii cât mai fericit, dar nu te poți numi om dacă nu ai momente de tristețe. Eventual te poți numi robot, dar om nu, din moment ce și tristețea este o trăire fundamentală ce contribuie la formarea omului.


(Aș mai scrie niște notițe, dar voi face o continuare la această postare cândva.)

Despre invidie

Despre invidie
      zise Ellix

Ce este invidia?
Eu zic așa: invidia e o stare care consumă foarte multe resurse din puținele resurse ce le oferă numărul redus de neuroni ai persoanei care se zbate trăind cu această stare pe umeri. Pentru că dacă ești destul de înzestrat la minte, you don't give a shit pe ce se petrece în jurul tău, cu ceilalți oameni.

Pe ce sunt invidioși oamenii?
Oamenii sunt invidioși pe orice. Da, pe orice! Pot fi invidioși pentru că tu ai ceva ce ei nu au, pot fi invidioși că tu ai reușit ceva și ei nu, pot fi invidioși că tu ai condiții mai bune și ei nu, pot fi invidioși că tu stai ca o lehuză și primești bani de la părinți și ei sunt nevoiți să muncească pentru a trăi. (Și muuuulte alte motive)

De ce sunt invidioși oamenii?
Oamenii sunt invidioși pentru că nu sunt ei înșiși împliniți. Un om invidios este un om frustrat, ce tânjește la binele altui om. Astfel, dacă ești un om împlinit din toate punctele de vedere, adică să te mulțumești cu ceea ce ai și să te gândești doar la evoluția propriei persoane în raport cu poziția actuală, nu ai cum să fii invidios pe nimeni și nimic. Un om invidios se raportează mereu la cei din jurul lui, aspiră la ceea ce au ceilalți, în loc să gândească să facă acțiunile în favoarea propriei evoluții. Așa că el, comparându-se cu situațiile altor semeni, ajunge la frustrare în cele mai multe cazuri, nereușind să se bucure de reușite și de evoluția lui, fiind într-o competiție continuă.

E bine să fii invidios?
Eu zic că nu e bine să fii invidios. Oare nu e mai frumoasă viața când vezi că ți-ai întrecut propriile tale situații? Când vezi că ai urcat pe scara evoluției, ca om, ca persoană? Că ai reușit un țel pe care ți l-ai propus? De ce să te raportezi la alții când ai la îndemână opțiunea să-ți croiești propriul drum în viață? De ce să te intereseze ce fac semenii tăi? O duc mai bine decât tine? Felicită-i și bucură-te pentru ei. Dacă vei fi invidios, vei demonstra că nu ești mai bun ca ei, ci ești doar un frustrat care trăiește în umbra altora, pășind în urma lor. Poate că ajungi să atingi o stare a unui alt om, dar tu, dacă erai invidios, înseamnă că erai în spatele lui, deci când ai atins acea stare, e foarte posibil ca el să fi evoluat mai mult, deci o altă provocare pentru tine. Și vei trăi mereu așa, în competiție.

Ce părere am eu despre invidie?
Părerea mea este că invidia este un lucru rău, precum rugina la fier. Pur și simplu macină sufletul unui om, îl mănâncă lent, până ajunge un nimic. Nu văd nimic bun în a fi invidios, doar îți faci rău ție mereu, când te raportezi la semenii tăi.

Cum să scapi de invidie?
Gândește pozitiv. Ești viu, deci ai un avantaj, poți să-ți făurești viața așa cum vrei, și să nu trăiești în umbra altora. Soluția este să te concentrezi pe propria persoană și să te bucuri sincer pentru reușitele altora. Dacă vei face asta, vei avea numai armonie în suflet, o stare pozitivă, care te va ajuta foarte mult să-ți îndeplinești propriile țeluri, și să-ți canalizezi toată energia pentru propriile scopuri.

Despre prostie

Despre prostie,
         -zise Ellix

--precizări, tipuri, concluzii

În primul rând, ce înțeleg eu din prostie? Păi să îți explic. Eu prin prostie înțeleg starea aia inertă a creierului care nu este apt de a răspunde provocărilor lansate de anumite situații sau persoane. (Mă refer la faptul că un om prost nu știe să se comporte în anumite circumstanțe, sau cu oamenii, nu știe să vorbească fără a atrage muște și paiangăni pe lângă orificiul bucal, singurele vietăți, bineînțeles, care îi dau atenție atunci când deschide gura de aur.)
Eu zic că sunt 2 tipuri de proști:
-TIPUL 1: prost prost: acest prost, așa a moștenit el genetic prostia, dar are șanse să învețe dacă își dă interesul și să își dezvolte capacitățile și aptitudinile.
-TIPUL 2: prost but: Acest tip de prost, este cel mai comun. E vorba despre oamenii ăia care nu conștientizează că îs proști și oricât te-ai ține de ei să învețe ceva, ei or să se creadă singurul buric al Pământului și în niciun caz nu o să îți dea atenție, pentru că ei ”știu deja tot”. Acești proști sunt incurabili.

Cum poți să îți dai seama de ce tip aparține un prost? Foarte simplu: încearcă să îi spui ceva afirmativ. Dacă persoana aia îi un pic nedumerită și se uită la tine așteptând explicații suplimentare, atunci îi prost prost. Dacă îți neagă din start afirmația, îi prost but.

Sfatul meu este să te ferești de asemenea proști buți, pentru că nu există nicio licoare magică să-i scoți din lumea lor. Pentru că da, au o lume proprie, unde tot ce ei zic este perfect, și restul oamenilor nu au ce căuta să le strice fericirea cu afirmații contrare față de ceea ce cred ei.

În concluzie, dacă cunoști asemenea persoane, să le testezi bine, să vezi dacă nu cumva suferă de prostie incurabilă, înainte să îți bagi vreo doză de încredere în ei, sau speranța că o să-i aduci pe calea cea bună.