Despre fericire și tristețe (1)

Despre fericire și tristețe (1)
       zise Ellix


De multe ori spunem că suntem fericiți și de alte multe ori spunem că suntem triști. De ce apar oare aceste trăiri? Ce rol au ele? Eu m-am gândit puțin și am ajuns la concluzia că atât fericirea cât și tristețea sunt necesare printre trăirile noastre, pentru că ne ajută să ne formăm ca oameni, ne ajută să percepem situațiile prin care trecem ca fiind bune sau rele. Și asociez aici bune cu fericirea și rele cu tristețea.

Dar am putea oare să fim numai fericiți sau numai triști? Răspunsul meu este NU! Un om nu poate fi doar fericit, oricât de mult s-ar strădui să păstreze această trăire. Pentru că la un moment dat, tot se va petrece ceva care să-l întristeze. Oamenii se întristează foarte ușor, și câteva eGZemple de situații care îi întristează chiar și pe cei mai fericiți oameni sunt: atunci când o persoană pentru care a dezvoltat sentimente pozitive (dragoste în general, orice tip de dragoste)  moare, atunci când tot o astfel de persoană îl rănește prin intermediul cuvintelor (def: cuvânt = dușmanul și prietenul omului; două antonime ce se intersectează în această noțiune; sensul lui depinzând foarte mult de cum știi să jonglezi cu ceea ce noțiunea semnifică, adică cuvintele), atunci când un plan nu se realizează, sau atunci când intervin decepțiile. În concluzie, un om nu ar putea fi doar fericit. Dar trist poate fi tot timpul? Da, poate fi, dar numai dacă își dorește el asta. Numai dacă nu reacționează la toți factorii care l-ar putea face fericit. Adică eGZistă oameni care nu vor să se bucure pentru lucrurile bune ce se petrec în viața lor, nu le apreciază și dimpotrivă, ajung să le vadă tot ca pe ceva rău. Am întâlnit o astfel de persoană, și pot zice că părerea mea este că avea nevoie de psihiatru. Pentru că atunci când ajungi să vezi în tot ce se petrece în jurul tău doar rău și amenințare, e foarte clar că suferi de lipsuri la sinapse.

Din fericire și tristețe poți învăța foarte multe lucruri și te ajută enorm în procesul de învățare despre sine. Un om, toată viața lui trece prin numeroase schimbări, și în continuare mă voi referi la cele de ordin psihic, nu fizic. Omul se schimbă după fiecare situație prin care trece, chiar dacă această schimbare nu este vizibilă. Schimbarea nu poate fi vizibilă, dar un ansamblu de schimbări este vizibil. Astfel, pentru ca noi să observăm evoluția sinelui, trebuie să trecem atât prin situații triste, cât și prin situații fericite, pentru a ne forma anumite percepții despre ce se petrece în jurul nostru. Pe scurt, dacă o situație ne face fericiți, o vom repeta, dacă ne face triști, o vom evita. Și aici apar schimbările. Pe rând. Observăm apoi peste ceva vreme că ne-am schimbat. Dar defapt, procesul de schimbare, pe lângă faptul că este în continuă evoluție, a și început cu mult înainte să ne dăm noi seama de schimbări.
Pot spune că tristețea și fericirea sunt trăiri fundamentale în descoperirea și evoluția sinelui.


E mai bine să fii fericit sau trist?
Răspunsul la această întrebare depinde foarte mult de situație. Uneori, situațiile ne impun una din aceste două trăiri și nu este tocmai indicat să nu calculăm și situația, când vine vorba de ele. Este bine să încerci să fii cât mai fericit, dar nu te poți numi om dacă nu ai momente de tristețe. Eventual te poți numi robot, dar om nu, din moment ce și tristețea este o trăire fundamentală ce contribuie la formarea omului.


(Aș mai scrie niște notițe, dar voi face o continuare la această postare cândva.)