pe cărarea blestemată
de un alb pătat cu negru,
eu îmi plimb adesea gândul
și blestem, nu foarte rar,
norul gri nepăsător
ce îmi toarnă-n față ploaie -
un acid apăsător -
și câțiva fulgi veseli,
fericiți că au scăpat
în sfârșit din tirania
iernii ce subjugă norul.
vezi tu, iarnă nemiloasă,
cum eu azi îți calc decorul?
fulgii tăi nevinovați
ce sfârșesc pe a mea talpă,
înțepați de ură,
plâng!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu