e haosul din sanatoriu
ce-mi umblă-n vene-acum;
pitici deshidratați pe străzi
aduc onoruri clipei de triumf.
respir întâia oară,
sacadat;
și îmi târăsc în lume
gândul meu veșnic călător.
un mâine plin de haos
mă așteaptă dornic,
sadic,
să-mi spintece din mine
clipa de nemulțumire,
să-mi cânte oda bucuriei
și
să îmi ademenească gândul
pe tărâmul părăsit
dintre ură și iubire.
mă las pradă fericirii
și cer atât de mâine:
să-mi curgă cu nestăpânire
din cer în ai mei ochi,
măcar o rază de la astrul
ce m-a călăuzit o vară
în al meu drum prin lume.
nu mai am timp de un alt vers,
dar totuși scriu și sper
să nu mă rătăcesc prin labirintul
haosului nesimțit,
instalat peste-al meu gând
veșnic călător.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu