deschide-ți brațele
și absoarbe prăpastia;
lasă-te purtat de nebunia ei.
uită urletele ascuțite
ale călătorului rătăcit printre lumini.
și amintește-ți versurile mele,
ale străinei rătăcită printre lacrimi.
adu-ți aminte tu,
cum sta să curgă cerul,
cu tot cu nori,
în tine.
adu-ți aminte tu,
cum universul a tăcut,
s-a plecat la picioarele idilei voastre
și v-a gravat iubirea-n fiecare particulă de materie.
adu-ți aminte cum
creșteau salcâmi în părul ei
și îi ieșeau din pori
bezmeticele clipe infinite,
încununate cu fiori.
nu vrei să-ți amintești!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu