cum stai captiv între gândaci, tu, corp străin.
şi nu-ţi mai simte pielea muşcăturile
insectelor ce se hrănesc din tine.
încerci să tragi în tine, în balta de absenţă,
mila unui înger plimbăreţ
ce te-a zărit zbătându-te-n prostie.
nu reuşeşti. râde de tine.
aminteşte-ţi tu cum îi şopteai
unei inimi dezgolite, totul despre primăvară.
aminteşte-ţi tu apoi cum încercai
s-o tragi într-un abis de gheaţă,
sadic aruncând în ea cu
spini uscaţi. de salcâm.
priveşte-n sus cum se destramă norii
şi curg pe faţa ta plesnindu-te fără milă.
singur, în balta de noroi ce te soarbe lent,
hrană pentru gândaci flămânzi ce trag din tine,
asta ţi-a fost ultima dorinţă.
lasă îngerul să zboare,
nu-l păta cu prostia ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu