de`ale omului

rox+Dea+madlen+john+ayl

ayl: zi repede

rox: repede

ayl: zi de unde stii

rox: de unde ştii

ayl: du te ca esti futere

Dea: asta-nseamnă că ne iubim unul pe celălalt...

rox: formăm un fel de Triunghiul Bermudelor

Dea: ce triunghi tu?? -.-”

rox: tu, am găsit un castravete...ohoa...

john: atât de mare (20cm) ? sau mai mare (30-40 cm) ?

rox: da` nu-i negru tuuu...

rox+john: =))=))=))=))

rox: las că vorbesc eu cu ăla să te bage şi pe tine în club 69

madlen: aăă? /:)

rox: aşa zicem noi la trib :))

madlen: ce-i aia o ”huditză”?

rox: scrie enciclopedie multimedia pe fruntea mea? :-??

madlen: ţi se pare cunoscută melodia?

rox: e de la o reclamă

madlen: de la dorna, că e cea mai bună...apă tip udă

rox: =))=))

madlen: mă plictisesc...

rox: mie-mi zici? eu deja-s plictisită de atâta plictiseală plictisitoare...

rox: aveam un laaaaaag..ohoo...dar l-am lăsat să se exteriorizeze

madlen: O.O

rox: cristoferii columbii mă-si

madlen: =))=))=))))

john: să ne îmbrăcăm şi noi cu haine cu stilasa (stil aşa)

rox: cu stilasa? un fel de neologism pentru stârlichici? =))

rox+john: vine o maşină? / da, vine o maşină! / nu, nu vine o maşină! =))

rox: îmi doresc să mă fi invizibilizat în momentul ăla...

john: invizibilizat

rox: invizibilizat

john: invizibilizat

rox: invizibilizat

john: invizibilizat

rox: invizibilizat

john: invizibilizat

...

rox: invizibilizat

john: invizibilizat

john: mai bine-ar fi mai bine s-o întrebăm mai bine pe profa mai bine

rox: WTF?? -.-”

rox: n-am realizat nimic vara asta...:-<

john: ce să realizezi?

rox: nuş...să efectuez teleportarea pe orbită...

john: =))

rox: îi foarti fain, foarti, foarti, foarti fain...îi foarti fain /de un infinit de ori

john: -.-” /:)

rox: vii bronzată

john: da îs bronzată

rox: deci vii bronzată =))

rox: cin se mai gândeşte când aude ”C”?

john: Cî ci? (moldoveneşte)

rox+john: =)))

rox: nu ajung la buton

rox: mai bine îmi utilizez mâna extensibilă pe care n-o am =))

rox: -.-”

Şi e vară!

şi e vară!

e azi...

simţi

cum ţi se zbate firul alb,

cum soarele îţi fierbe sângele,

cum venele se dilată, vor să crape!

îţi simţi jugulara arzând,

dar începi să alergi,

sperând că va exploda.

dar nu scapi,

te uiţi în jur, printre xilofoanele vii de pe stradă

şi te simţi încolţit de retard.

decizi să iei la pas poteca spre ieşire.

te simţi mai bine.

priveşti oraşul fiert de afară,

aburi din clădiri ies

ca demonii din omul exorcizat.

ce teribil.

şi e vară!

Oglinda

oglinda

Scriu cu sânge pe oglindă

-Te urăsc!-

Prin porii deschişi, senzaţia îmi pătrunde în alveole...

Ţesutul vibrează!

Se instalează ura,

se adună cu iubirea pură,

reacţie stearpă, nu s-au anulat.

Fantasma zgârie oglinda,

vrea să atingă oxigenul din exterior,

NU, o urăsc! nu-i ascult implorarea,

mă roagă s-o invoc mai des.

O uit.

Am spart oglinda!

..

fără fluturi, fără vlagă...

tu-citeşti iluzii dezgropate...

arzător, cu dor, în grabă,

priveşti în gol, cu buzele crăpate.

nu vezi, dar nu eşti orb,

aştepţi roiuri de gâze să le miroşi,

dar ele ignoră, doar te sorb...

te resemnezi, bocind - jale!

Lacrimi de noapte

lacrimi de noapte

De mult s-a întunecat.

Nu, afară e încă lumină!

Sufletul s-a lăsat cuprins de negură,

de neant!

Nu i-ai auzit ultimul atom plângând,

nu ai văzut ultima picătură de aldehidă metilică ce s-a evaporat!

Acum suspină! NU...Boceşte,

dar silenţios!

Aşa că degeaba îţi ascuţi receptorii auditivi!

N-o să-l auzi!

Cuprins de noapte plânge!

Şi noaptea plânge alături de el!

Şi lacrimile nopţii se varsă-n mine, fără milă!

5

5

A 5-a strigare ţi-a atins timpanul.

Vibrezi odată cu el.

Nemulţumit, dar totuşi mulţumit,

admiri salcâmul din ghiveci...

e tot ce ţi-a mai rămas

după furtuna de ieri.

Zbieri! Ţi-ai amintit de strigare,

dar, conştient, decizi să nu o onorezi...

Decor funerar se instalează...

Salcâmul se usucă şi el...

Carnea ta se usucă şi ea,

intri, de viu, în putrefacţie.

Accepţi senin, cu zâmbetul triumfului!

ştii că ”mâine” nu mai există,

dar totuşi te pregăteşti pentru a 6-a strigare!

Nu te-ai schimbat!

Senil ai fost, senil te-ngroapă!

în celulă

în celulă

Trecutul îţi mângâie eritrocitele.

Infernal de sinistră-i încăperea ta,

unde îţi arzi cu sadism versurile...

Tu- te împotriveşti viselor-

de mult ai uitat cum e să dormi-,

Ţi-au slăbit degetele, pana nu mai scrie,

Călimara a secat!

În celulă, inhalezi monoxid de carbon;

Îţi place...provine de la arderea poeziei pentru ea.

Eşti satisfăcut...

Prea mult monoxid de carbon...

mai inhalezi o dată şi te-neci...

Mori.

Ai murit satisfăcut!

q

şi timpul trece, şi zarea rămâne oarbă, mutilată

şi cerul obosit, şi negura se luminează.

gândurile morţii te ispitesc şi pe tine;

aproape ai căzut de pe pat aseară

şi te-ai speriat, te-ai trezit din coşmarul în care tocmai mureai.

ai suspinat lent şi ai revenit la poziţia comodă din pat. nu ai murit încă.

de ce mereu mori în coşmar?

poate subconştientul tău încearcă să te pregătească,

pentru neant.

(Slipknot - Snuff)

H

H

Curge şiroi de durere din inima flămândă,

curge din tine, tu - prizonier în cuşca marelui tiran,

blestemi minutele, orele şi seara..

într-o clipă, ai reuşit să îneci un crin

în alcool;

6 minute ţi-au trebuit să poţi citi manuscrisul meu;

ai pus petala de crin pe el, să i se scurgă lent alcoolul,

să se îmbibe manuscrisul,

să simtă fiorii de mai ai morţii.

ai murit de foame.

Din tine au crescut salcâmii strâmbi de pe strada mea,

din tine, din cuşca ta..

salcâmii cu florile vestite, salcâmii râvniţi de bastarzi şi fecioare,

din tine, din ura ta..

Ce-ţi pasă ţie? ai sfârşit uşor, dar nu te-ai risipit de tot..

osul de la mâna ta stângă încă îmi veghează pietrele tocite din faţa porţii..

şi ochii tăi, şi cuşca, sunt la muzeu;

acum ea poate să te vadă, hipnotizată, cu saliva scurgându-i-se peste haina ruptă, prăfuită,

până se închide muzeul, la ora 23 fix.

(dar revine mâine)

mâine te mută la etajul 1, acolo, în locul luminat de lună, unde-ţi plăcea!

(unde era inima Afroditei în aldehidă metilică)

o să revin şi eu.

Fazele (Caracter hilaro-tru)

Iar am strâns observatii *pe teren* =)) si am ajuns la niste concluzii interesante (din punctul meu de vedere)

Vorbind despre 2 parteneri de sexe diferite (oameni eventual) se poate spune ca într-o relatie acestia trec prin 7 faze de dimensiuni diferite (dimensiunile sunt invers proportionale cu IQ-ul)...:

1. faza primordiala (bazata pe instinctul animalic)

2. faza intermediara (când se stabilesc mutual acorduri animalice spre procesul de împerechiere)

3. faza de intensitate maxima sau *faza Everest* cum îi zic eu (împerechierea)

4. faza negarii sau negarea mutuala (dupa împerechiere, instinctul animalic iar îsi face simtita prezenta si acordurile mutuale dispar, cei doi parteneri neaga (tot mutual) împerechierea)

5. faza re-negarii (când uiti sau ”uiti” mai bine zis fazele 1-4)

6. faza regretului (începe când spui prima data: ”Ce-ar fi fost daca..” si se termina când spui prima data: ”Fuck yeah!! Mai sunt si altii/altele..”)

7. faza non-mortem (Învierea)

...apoi ciclul se repeta (cu parteneri diferiti de cele mai multe ori)

*A-named (aka fără nume)

Când soarele va apune pentru ultima dată,

să ştii că eu l-am stins..

am turnat lacrimi peste razele lui,

l-am învelit în aburi

şi i-am secat visele.

Soarele nu s-a opus.

Când te vei uita pe cer după lună,

şi nu o vei găsi,

să ştii că eu am stins-o..

am vărsat peste ea cuvintele tale de ghiaţă.

Luna există, cristalizată, dar nu mai luminează.

Luna a acceptat.

Când vei vrea să vorbeşti cu mine,

dar nu mă vei găsi,

să ştii că tu m-ai omorât..

m-ai abandonat printre gâze senile,

printre lăcuste murdare şi crengi rupte.

Eu nu m-am împotrivit.

În buzunar (partea I)

..Bondari anemici și gâze senile.

Istorii grăite de petalele albe de crini

Se varsă în mintea bondarilor marini..

Tu-citești pe aripile gâzei nebune

Cuvinte slabe, schiloade, din vremuri străbune..

Aștepți demonii fragili să-ți cânte rânduri,

Să-ți admire ochii şi să-ţi fure gânduri.

Bondarii anemici din buzunar

Cu greu fac gâzele senile să uite de calvar..

Tu-eşti martor ocular, deşi eşti orb,

Vânezi fericire şi te-nvârţi ca un corb

în jurul propriului buzunar,

de unde vesel iese un nesimţit bondar..

titlul nerelevant

Gol

Mâine voi căuta soarele. Cu ochii.

Vreau să orbesc,

fie şi pentru câteva secunde..

Vreau să uit,

fie şi pentru câteva secunde..

Te-am ascultat, ţi-am ascultat cuvintele îngheţate,

cioburi de gheaţă..

Au rămas adânc înfipte

în gândul meu..

Şi totuşi, printe spini şi cioburi,

simţirile mele încă plutesc pe suprafaţa conştientului..

Cuvintele mele încă încearcă să tracă peste zid,

dar tu, tu nu le auzi nici azi!!!

(old poem...titlul este ne-relevant)

Toamna..

Toamna..

[Să vorbin deci, despre toamnă..]

Toamna este anotimpul morţii; toamna este, din punctul meu de vedere cel mai real, cu cele mai realiste nuanţe anotimp. Şi asta este foarte uşor de dovedit: ea ne aminteşte, în fiecare an, natura trecatoare a tuturor lucrurilor; ea ne aminteşte că materia este în continuă schimbare. Toamna transformă oraşul într-un adevarat cimitir kilometric, poate chiar infinit.

Fiecare frunză de pe trotuar îmi aminteşte faptul că însăşi viaţa este trecatoare..Viaţa-îşi aşteaptă şi ea "vântul toamnei", acel vânt sadic, ce distruge până şi cel mai gros zid de piatră, acel vânt singuratic, ce rătăceşte printre munţi şi păduri întunecate, ce-şi extrage seva tocmai din gândurile noastre; vântul de care nu te poţi ascunde - vântul tomnatic al vieţii.

De ce este toamna anotimpul meu preferat? Este foarte lesne de înţeles. Dacă tot anul am reuşit să visez, să adun amintiri, să cred în nimicuri şi să-mi creez o lume perfectă, doar a mea, unde totul era perfect, liniştit, static şi atemporal, toamna vine de fiecare dată, alergând inimaginbil de repede, pătrunzând în fiecare celulă a mea, cuibărindu-se în profunzimea sufletului meu, pentru a-mi readuce la cunoştinţă realitatea crunta. Şi simt cum o cărămidă gigantică a căzut peste mine, şi mă retrag cu nostalgie din lumea pe care mi-am creat-o, din lumea mea perfectă, pentru a lua parte, alături de ceilalţi, pe care altădata nici nu-i observam, la ritualul funerar ce s-a abătut asupra oraşului.

Câteodată, soarele îşi mai face apariţia printre norii groşi, negri, pregătiţi să-şi dezlănţuie cântecul funerar. Eu văd în această apariţie a soarelui o forma de sarcasm. Soarele râde de noi, de natura muritoare. Şi luna, o, -mirifică regină a nopţii, muza mea, de când n-am mai văzut-o..Probabil s-a speriat de suspinele şi lacrimile naturii şi nu mai are curaj să se arate, aşa că prefera să rătaceasca după norii groşi şi negri ce şi-au început deja cântul funerar. Luna - singurul martor al romanţelor trecute, al viselor de vară - şi ea ne-a părasit, ne-a abandonat, lăsându-ne singuri în calea toamnei.

Până şi cimitirul - acel loc al bocetelor, suspinelor şi amintirilor, este acum mai vesel decât oraşul. Cadavrele râd; dorm mai bine sub noroiul greu acoperit cu frunze moarte, negre; se bucura de cântecul melodios, cântecul funerar al norilor. Este un cântec doar pentru ele.

Mirosul de gutui coapte pe plită şi de noroi îmi pătrund adânc în nări. Mă trezeşte din încercarea mea de visare; mă trezesc rătăcind pe străzi în miez de noapte, cu părul ud şi mâinile reci, cu urechile roşii de frig, izbind din când în când cu piciorul în frunzele moarte, pline de noroi ce mi se întind la picioare. Realizez că umblu bezmetic pe străzi, fără nicio ţintă, purtată de cântecul funerar, aşa că decid să mă întorc în casă, în culcuşul meu, de unde voi scoate doar mâinile pentru a citi o carte sau pentru a bea un ceai fierbinte.

Îmi place toamna tocmai pentru realismul pe care îl emană. Îmi place toamna pentru că mă trezesc în miez de noapte alergând prin ploaie. Îmi place toamna pentru că provoacă nostalgie şi melancolie şi pentru că îmi place să ascult suspinele naturii şi lacrimile acesteia ce se izbesc de noroi.

fara titlu

...fara titlu

Cu sete iti doresc cadavrul.

Vreau sa te vad in infern,

Alaturi de ceilalti demoni,

Demoni insetati de sange murdar..

As vrea sa scriu pe cer cu sange

Cat de mult te urasc,

Demon din cosmarul intunecat,

TU-demonul de sub cires...

[poezia scrisa la pod...in that day...]

TOAMNA

TOAMNA

Tenebrele morminte plang si ele..

O, tu, toamna, iar ai venit!

Amintiri reusesti sa alungi,

Morminte adanci reusesti sa distrugi.

Nebunii zambind subtire se indreapta spre cimitir;

Acolo, mormintele plang..

Toamna..

Toamna..

[poezie mai veche...]

Toamna...

Trandafirii s`au scuturat,

Ramanand in urma lor doar praf,

Doar praf si suspine..

Suspine lasate in bataia vantului,

Vant ce mi`a rapit sentimentele,

Sentimente ce le purtam in inima..

O inima trista, inghetata de cuvinte...

Cuvinte ce dor, cuvintele tale!

Dor...

Mi`e dor de soarele de ieri

Ce imi lumina ochii..

Ochi inlacrimati de soapte,

De soapte ce`mi rasunau in gand..

Ce`a mai ramas...

Ce`a mai ramas..

Am ochii scufundati in sange,

O inima ce jalnic mi se zbate,

Un gand ce ma poarta spre infern,

Un trup ce dupa tine plange!

..Parcul

..Parcul..

Maine la doua, chiar daca ploua,
Voi fi in parc...

parcul tineretii mele timpurii...
parcul plin de noroi si frunze moarte..
parcul dezamagirilor si al suspinelor..
este parcul din cosmarul meu..
parcul mereu de piatra,
mereu prea plin pentru a`mi gasi locul,
dar totodata, prea gol pentru a ma invia..

parcul in care ploua chiar si cand e senin,
parcul ce se scalda in sange cald si hranitor,
cel ce pare mai frumos atunci cand e murdar.

Deasupra lui -
doar negru,
doar corbi si fum,
corbi si cenusa,
corbi si sange negru inchegat pe aripile lor..

din cand in cand, apare un porumbel-
alb, cu o aripa rupta;
zboara bezmetic, e ratacit prin atat negru..
corbii il vaneaza..
desi se chinuie sa zboare, nu reuseste, si cade...
dar-
un corb l`a prins de cealalta aripa..
acum, porumbelul se zbate in ghearele corbului..
si moare..
cad doar cateva pene ce poarta semnele infrangerii,
pene pline cu sange..

Si eu voi fi acolo, privind cu sadism,
cu o flacara ce aduce a razbunare in ochi...

Miez de toamna..

...Miez de toamna

...iarba patata de sangele tau moare,
as vrea sa mori si tu odata cu ea,
dar mi`e frica sa te vad suferind,
desi asta imi doresc poate cel mai mult...

Iti urasc respiratia rece si umeda, iti urasc profunzimea ochilor si urasc mai mult felul tau de a nu aborda nimic...Dar totusi, nu te urasc pe tine...
Sau...
Cel putin nu te urasc asa de mult incat sa`ti doresc suferinta si moarte...

Si as prefera sa mor eu...
sa nu te mai vad in fiecare picatura de sange
ce se scurge lent din sufletul meu...

...si totusi...
te vreau...!!!