fire de nisip

voi vorbi despre liceu, despre perioada în care am fost la liceu.

(1) clasa a 9-a - C.N. ”Grigore Ghica” Dorohoi

am intrat la liceu; cel mai minunat era că nu cunoșteam pe nimeni. nu mi-era dor de gimnaziu, deloc, nici de vechii colegi, nici de profesori. pentru că, sincer, nu prea am agreat multe persoane în gimnaziu. so, new life. am cunoscut persoane care mi-au devenit prieteni. prieteni care mi-au fost alături când sufeream din cauza restricțiilor stupide puse de bunică-mea (pe care nu o suport, btw), când eram fericită, când mi-era dor de casă. am cunoscut și persoane care m-au dezamăgit. din câte am observat eu atunci, profii erau total plictisiți de meserie, fără mari așteptări din partea noastră, și era destul de ușor. în special la mate și la info :)). dirigul era total absent. deși, când era vorba de absențele noastre, era mereu prezent. cel mai mult mi-a plăcut logica. deși acum nu mai știu nimic, atunci știu că eram pasionată de materia asta. am urât din toată inima istoria. aveam un prof imprevizibil :)). în mare, a fost ..frumos.

(2) clasa a 10-a - Gr.Șc. ”Dr. M. Ciucă” Săveni

yea, m-am transferat. drama vieții mele. am început anul școlar cu scârbă, pentru că mă întorceam la o majoritate de fețe cunoscute, neagreate. din 3 prietene foarte bune (pe care le aveam în gimnaziu), am realizat destul de repede că doar una mi-a mai rămas prietenă. m-am împrietenit cu încă o colegă (Mihaela :X...și-mi pare rău că a trebuit să te transferi!!). foarte repede, am realizat că biologia.......it's a serious shit. :)). primele 2 note au fost de 4, la istorie și la franceză, pentru că nu am crezut că e necesar să-mi fac temele :)). yea. deci eram eleva nouă, cu două note de 4 deja în a 2-a săptămână. it was funny. am demonstrat bineînțeles că nu sunt retardată, așa cum arăta catalogul, și asta fără prea mult efort. nu mi-am dat interesul prea tare în anul ăsta, așa că am terminat undeva, a 4-a pe clasă. și asta cu efort minim. ce să zic, clasa a 10-a am urât-o cel mai mult. din foarte multe puncte de vedere. nu eram de acord cu absolut nimic. unii profi mă urau, colegii mă urau pentru că mă aveam bine cu profa de română :)) it was funny.

(3) clasa a 11-a - Gr.Șc. ”Dr. M. Ciucă” Săveni

deja m-am resemnat că trebuie să-mi mai petrec 2 ani alături de acești oameni. deja devenisem foarte bună prietenă cu Ioana (John). ah, numai când îmi amintesc cine ne-o împrietenit... :)) it was funny. așa. a început anul școlar și mi-am propus să fiu prima pe clasă. it was extremly easy! so, am început să vânez notele cu 2 cifre. am început să fiu arogantă, am început să nu-mi pese de părerile celor din jur. mi-am văzut de ținta mea și aveam mereu statistica notelor celorlalți elevi buni din clasă. în clasa a 11-a am început și să fiu însetată de cunoaștere (bineînțeles, pe subiecte total paralele cu școala). îmi calculam absențele, cât să nu mi se scadă nota la purtare, pentru că eu chiar am crezut că a face 19 absențe este indicat :)). adică, nu vedeam de ce nu aș profita de ele, la ore precum fizică, geografie, biologie, unde uneori chiar nu aveam chef să merg. am chiulit, dar inteligent. :D. și mi-am atins scopul în final. it was funny.

(4) clasa a 12-a - Gr.Șc. ”Dr. M. Ciucă” Săveni

ultimul an alături de 2-3 oameni pe care îi agream și restul de vreo 2-3 sute pe care nu îi agream :)). cel mai marcant moment a fost când am cunoscut-o pe Andreea. and then, all became funny. yea. mergeam la școală pentru a căpăta informații. și la ore, și în afara orelor. m-am auto-proclamat detectiv :)). aveam strânse informații prețioase despre câteva persoane (lăbuș, lachi, laica, albă ca albastra, zato, simonel) :))) it was really fun. s-a terminat cam repede clasa a 12-a. cu niște chestii ce acum doresc a nu se fi petrecut. am învățat foarte multe lucruri, am învățat să nu-mi pese de cine nu trebuie, am învățat că trebuie să ignor ce-i în jurul meu dacă vreau cu adevărat să mi se împlinească un scop. colegii mă urau, pentru că mă aveam bine cu profa de română :)). then BAC-ul, then cluj.


the end

monștrilor

Am o armată de demoni însetați de ură. Îi alimentez în fiecare zi. Sunt supușii mei. Când vor fi destul de tăcuți, scăpați de setea ce momentan îi tulbură, îți jur că îi voi trimite în tine! Nu am adunat degeaba asemenea armată. Scopul meu este să te văd cum te zbați, cum îți smulgi epiderma de pe față de durere, cum îți arde stomacul plin de mucegai, cum îți putrezesc pleoapele peste ochii mincinoși. Vreau să văd cum îți vei implora zeul, invocându-l în milioanele de gânduri. Dar știi ce? Zeul tău nu egzistă! Și cuvintele tale false vor fi înghițite de timp, și inima îți va pompa cioburi de sticlă către creier. Tu crezi că vei avea parte de toleranță, de înțelegere? Evident că nu! Și știi de ce? Pentru că tu defapt nu egziști, ești inventat! Eu te-am inventat! Și așa cum eu te-am inventat, am toate drepturile asupra ta. Îmi aparții și vreau să nu mai egziști. Pentru că am creat un monstru. Și monștrii, monștrii merită chinurile demonilor. Monștrii merită moarte!

1 oct 2013 (un fragment :) )

altfel de apus

vene în crepuscul
crapă de ger,
sub privirea nemiloasă
a tiranului din tine.

luptă corbii peste noi
pentru nemurire,
și tu privești pasiv
prin norii groși de fum
ce ies cu silă din sicrie.

ne strigă demonii pe nume,
dar tu ignori,
și eu asemeni.

mișună gândacii morți
prin iarba sângerândă,
în amintirea nopților în care-ardeau,
zbierau, sub crucea de metal.
să îi mai omorâm o dată!

umbrele-au fugit de lângă noi
și au lăsat sinistre urme
către muzeu,
unde corbii cântă
despre nemurire.

chemare

pentru Iarnă...

pe cărarea blestemată
de un alb pătat cu negru,
eu îmi plimb adesea gândul
și blestem, nu foarte rar,
norul gri nepăsător
ce îmi toarnă-n față ploaie -
un acid apăsător -
și câțiva fulgi veseli,
fericiți că au scăpat
în sfârșit din tirania
iernii ce subjugă norul.

vezi tu, iarnă nemiloasă,
cum eu azi îți calc decorul?
fulgii tăi nevinovați
ce sfârșesc pe a mea talpă,
înțepați de ură,
plâng!

gânduri de decembrie...

e haosul din sanatoriu
ce-mi umblă-n vene-acum;
pitici deshidratați pe străzi
aduc onoruri clipei de triumf.
respir întâia oară,
sacadat;
și îmi târăsc în lume
gândul meu veșnic călător.

un mâine plin de haos
mă așteaptă dornic,
sadic,
să-mi spintece din mine
clipa de nemulțumire,
să-mi cânte oda bucuriei
și
să îmi ademenească gândul
pe tărâmul părăsit
dintre ură și iubire.

mă las pradă fericirii
și cer atât de mâine:
să-mi curgă cu nestăpânire
din cer în ai mei ochi,
măcar o rază de la astrul
ce m-a călăuzit o vară
în al meu drum prin lume.

nu mai am timp de un alt vers,
dar totuși scriu și sper
să nu mă rătăcesc prin labirintul
haosului nesimțit,
instalat peste-al meu gând
veșnic călător.

omul nu este un animal

mă enervează, mă disperă, mă scoate din sărite, mă irită psihic, îmi provoacă cancer la sinapse, îmi vibrează în ritm alert timpanul - când aud sau citesc undeva că omul este un animal.
biologic dacă vorbești, da' strict la ora de biologie, ok.
dar să spună oarecine într-un oarice eseu / tratat / articol & co. că omul este un animal, și să zică de instincte și de gândire animalică...it makes me sick! absolut instant mi se face greață față de persoana autoare a spuselor.

eu consider că atunci când omul și-a gândit soluții pentru a evolua (egzemplu să-și facă o unealtă, sau orice o făcut el după ce o gândit) , a depășit stadiul de ”animal”.

așa că, inapților, dacă vă considerați animale care încă sujeți la țâța mamei, vă rog frumos, faceți afirmația cu referire strict la persoana dumneavoastră, eventual a animalelor printre care ați crescut!

(cu referire în special la un oarecine care a scris asta într-un oarice articol :D )


cu minimă cordialitate
și un sincer ”arzi pe rug”,
    rox
-------------
    :)
-------------

a fost.

deschide-ți brațele
și absoarbe prăpastia;
lasă-te purtat de nebunia ei.
uită urletele ascuțite
ale călătorului rătăcit printre lumini.
și amintește-ți versurile mele,
ale străinei rătăcită printre lacrimi.

adu-ți aminte tu,
cum sta să curgă cerul,
cu tot cu nori,
în tine.

adu-ți aminte tu,
cum universul a tăcut,
s-a plecat la picioarele idilei voastre
și v-a gravat iubirea-n fiecare particulă de materie.

adu-ți aminte cum
creșteau salcâmi în părul ei
și îi ieșeau din pori
bezmeticele clipe infinite,
încununate cu fiori.

nu vrei să-ți amintești!

ferice clipa (m-a surprins inspirația la curs MAP)

n-ascund pitici isterici
să-mi cânte în timpan.
dar ferice clipa când
te-am auzit
și am înnebunit instant!

nu țin mistere
în ai mei ochi de gheață.
dar ferice clipa când
privit-ai tu în ei
și-ai împietrit instant!

în loc de sânge-n vene
un letal venin îmi staționează.
ferice clipa când
gustat-ai tu din jugulara mea
și ai murit instant!