Aproape nu sunt

 

Fiecare celulă îmi urlă în mine,

simt asta, deși nu mai pot să o arăt.

Simt cum fierbe fiecare fragment de țesut

sub monstrul ce-mi acoperă gândirea.

Monstrul e viu și mai real ca niciodată,

dansând în mintea mea, 

fericit că mi-a îngenunchiat gândirea.

Suflă de-odată cu mine

și respiră același are sec, mort, ca mine.

Eu am murit de mult,

acum doar monstrul mai trăiește,

parazit nedorit al minții mele.

Sub influența-i grea, apăsătoare,

mă chinui să-mi resuscitez gândirea.

Monstrul ezită, dar îmi permite,

căci dacă eu nu sunt, nici el nu e.