Ellixmmer

Vis de FEVRUARE Daca te`as avea in fata mea.... As sta putin sa te analizez... Si as observa ca te`ai schimbat... Apoi..dorinte m`ar cuprinde: Sa te privesc insistent in ochi.. Sa te strang puternic in brate.. Sa`ti strang mana intre palmele`mi reci... Sa te mai strang inca o data in brate.. Sa uit ultima lacrima rece Ce se plimba fara sens pe obrazu`mi arzand.. Sa`ti strang iar mana intre palmele`mi reci... Sa te privesc inca o data in ochi.. Spunandu`ti ca, desi te`ai schimbat... Vei ramane pe veci CEL de care m`am indragostit candva... Si CEL pe care [apropo] nu l`am uitat... Si te`as privi ore`n sir insistent in ochi... Si ore`n sir ti`as strange mana`ntre palmele`mi reci... Si ore`ntregi te`as strange`n brate...

melancolie in mintea`mi. stiind ca nu existi..tu- perfectiune... ireal sentiment de bine ma`nfasoara... cum ziceam..ireal; asa cum inima nu bate in mediu vid, asa nici binele nu exista...in acest mediu vid-dpdv al sentimentelor-viata... o idee geniala a facut ca perfectiunea sa i se atribuie doar naturii.. nici nu m`as fi asteptat la altceva... sa i se fi atribuit omului..hmm...nicio sansa!! asta ar fi insemnat sa jignesti teribil firava perfectiune a petalei de trandafir .. simplitatea perfectiunii picaturii de ploaie, sau chiar impresionant de perfectele detalii ale fulgului de nea...

Picaturi de sange pe zapada alba, pura, isi fac sadica prezenta... apar nestingherit din cavoul negru in care am ingropat ce mi`a ramas din inima... Tragic peisaj... O inima sangerand fara oprire, Tu indiferent... Involuntar se scurge o lacrima pe obrazu`mi arzand... cade... se loveste usor in zapada proaspat cernuta si se contopeste cu ea... Tragic peisaj...

Pe birou, o crizantema uscata de timp, Deschid o carte si o pun intre doua file, [Asta doar pentru a pastra pentru totdeauna vie ziua de astazi...] Si raman surprinsa.. Din acea carte a cazut o petala de trandafir; Rosie, putin uscata, dar neatinsa de timp... [Mi`am dat seama ca timpul e relativ, se pare ca a ignorat acea petala] Inca mai sesizam finetea si sensibilitatea petalelor vii de trandafir... Trandafirul de la tine... Imi plimb usor degetul aratator peste acea dovada a unei intamplari pierdute... Si imi dau seama ca inca mai pastrez, intr`un colt al inimii, Amintirea vie a acelei zile... Iau petala ce`mi cazuse pe genunchi Si ii fac loc printre alte petale In colajul ce tocmai il terminasem... Se integreaza perfect...

Actor fiind in piesa regizata de destin, Ma joc cu umbra mea, In lumea mea, doar a mea, Lumea in care ma simt împlinita, Departe de retardul autohton.. Subit, ai aparut si tu, Imi privesti insistent umbra, Dar nu reusesti sa gesticulezi nimic.. In ochii tai, vad liniştea dintr`un cavou, Vad întunericul din cimitir, Vad negrul cerului in lipsa lunii.. Dar nu reuşesc sa te vad pe tine, Iti vad doar ochii... Cu gânduri profunde marsaluind prin mintea`mi, Imi continui jocul In piesa regizata de destin..

Soarele plange cu lacrimi de roua; Lacrimi ce-mi patrund in suflet Prin perdeaua de la fereastra inimii. Soarele plange si ploua... Ploua cu lacrimi de roua. Soarele-si arata dispretul fata de lume; Dispret ce-mi patrunde in sange Prin usa de la inima mea. Surprinsa de dispret fata de lume, privesc soarele cum plange de dor, privesc cum ma sting odata cu luna, privesc cum incet ma rup de lume, privesc la Soare, apoi la roua din jur. Soarele plange cu lacrimi de roua, Plange si-si varsa dispretul fata de lume.

Destin de om Suspin dupa fericire la fiecare pas, Dupa fiecare rasuflare scurta, inecata... Destin nenorocit de om... Desi doream nemurire Si priveam viata razand Sub razele de luna, Sub stelele ce-mi croiesc destinul, M-am schimbat... Acum nu mai zambesc decat fortat, Nu mai respir decat fortat. Simt cum venele imi seaca, Simt cum ma evapor Printre cuvinte dureroase, Sadicele tale cuvinte, Ce nu-mi mai dau decat cosmaruri... Ma las prada nenorocitului destin, Imi astept finalul, Sub umbra neagra a veselui cires, Ascultand melodia ta. Clipe, momente, decizii gresite, Sentimente... Toate intr-un film imi deruleaza-n minte... Mireasa cu rochie neagra de matase Din sicriul de cristal Imi zambeste tamp, fortat... Da...E fata din vis... Sunt chiar eu, Eu cea ce privea viata Prin lentile ciudate, Ce ascundeau tristetea si esecul... Cea ce zambea apusului de soare , Stelelor ce-si jucau rolul pe cer, Rol decis de nenorocitul destin; Eu,cea care scriu, compun, Cea care doarme sub norul negru d...